Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a intrat în carantină, după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19

Președintele francez, Emmanuel Macron, a intrat în carantină pentru șapte zile, după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19.

Situația a bulversat agenda politică a Franței, dar și programul unor lideri europeni cu care șeful statului francez s-a întâlnit în ultimele zile.

Reporter: Daniela Coman – Președintele se simte bine și continuă să lucreze la distanță, dau asigurări apropiați ai săi din zona politică. Reuniunile de ieri le-a ţinut în regim de videoconferinţă, iar după-amiază și-a făcut prima apariție publică la conferința națională pentru cauze umanitare, căreia i s-a adresat printr-un discurs video în direct. Principalii colaboratori, mai mulți miniștri și parlamentari cu care a fost în contact apropiat, au fost testați și plasați în carantină.

Premierul Jean Castex va mai sta câteva zile în autoizolare după testul negativ de ieri. Şi soția președintelui, Brigitte Macron, s-a autoizolat, însă nu are simptome, iar testul i-a ieșit negativ.

Mai mulți lideri europeni au recurs la teste și la carantină din precauție, întrucât l-au întâlnit recent pe președintele Franței – premierii spaniol, portughez și luxemburghez, precum și președintele Consiliului European, Charles Michel.

De la începutul epidemiei, Emmanuel Macron a avut un comportament exemplar în public, purtând întotdeauna mască și respectând protocolul sanitar, dar, după cum spun medicii, în fața acestui virus nu există risc zero.

În Franța au fost ieri 18.000 de cazuri noi, după o perioadă lungă de descreștere și stagnare. Din fericire, restricțiile din ultimele două luni au redus presiunea pe spitale și număr bolnavilor COVID internați la reanimare. Membri Consiliului Ştiințific, care sfătuiește Guvernul, recomandă prudență maximă și trag semnale de alarmă în legătură cu comportamentul din perioada sărbătorilor de sfârșit de an./geftene/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 decembrie