Primarul Nicuşor Dan va propune ca taxa de ocupare a domeniului public pentru terase şi restaurante să fie zero

Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, va propune în şedinţa de luni a Consiliului General, ca taxa de ocupare a domeniului public pentru terase şi restaurante să fie zero în prima jumătate a anului viitor, respectiv până în iunie 2021.

Edilul capitalei spune că este o măsură în sprijinul industriei HoReCA, serios afectată de epidemie, şi pentru păstrarea locurilor de muncă din domeniu.

Pe ordinea de zi a şedinţei se află şi alegerea viceprimarilor, înfiinţarea unei comisii pentru monitorizarea companiilor municipale, desemnarea reprezentanţilor municipiului Bucureşti în adunări generale ale acţionarilor din 28 de societăţi comerciale şi companii municipale, ne-a transmis reporterul RRA, Atena Teognoste./aburtica/ovidiu

ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 decembrie