DSP Vrancea a anunţat programul centrului de recoltare din cadrul instituţiei în perioada sărbătorilor

DSP Vrancea a anunţat programul centrului de recoltare din cadrul instituţiei în perioada sărbătorilor. Acesta va fi unul redus, urmând ca activitatea să revină la normal din 4 ianuarie 2021. Corespondentul nostru, Gabriel Sava, transmite:
Reporter: Mai multe ţări solicită cetăţenilor români care ajung pe teritoriul lor prezentarea unui test de tip RT-PCR negativ pentru a dovedi că nu sunt pozitivi la infecţia cu noul coronavirus. Atât pentru aceştia, cât şi pentru cei care doresc să se testeze la cerere, DSP Vrancea a anunţat care va fi programul centrului de recoltare din cadrul instituţiei. Acesta va funcţiona cu program normal în perioada 21-24 şi 28-30 decembrie, cu program parţial pe 26 decembrie, în restul perioadei fiind închis. Activitatea va fi reluată cu program normal din data de 4 ianuarie. Pentru asigurarea urgenţelor din cadrul spitalelor şi a testelor prelevate de Serviciul Judeţean de Ambulanţă, laboratorul DSP va lucra cu program normal. De la momentul recoltării, comunicarea rezultatelor se face în mod obişnuit, în interval de 24 până la 48 de ore. Testarea de tip RT-PCR se mai poate efectua şi în clinici private, atât pentru acestea, cât şi pentru DSP Vrancea, fiind recomandată o programare prealabilă./avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 decembrie