Au început ședințele de plen la Senat și la Camera Deputaților

Realizator: În direct de la Palatul Parlamentului colega mea Alina Stănuţă ne spune ce se întâmplă acolo. Bună ziua, Alina.
Reporter: Bună ziua. Şedinţe tehnice astăzi la parlament. Cel mai probabil, astăzi, se alege conducerea celor două Camere, se constituie grupurile parlamentare şi comisiile de specialitate. Primul pas este constituirea comisiilor de validare. Aceste comisii vor verifica dacă alegerea noilor parlamentari s-a realizat cu respectarea prevederilor Legii electorale și vor întocmi rapoartele de validare. Ulterior, deputații și senatorii, ale căror mandate au fost validate, vor depune jurământul.
Camera Deputaților și Senatul sunt considerate legal constituite după validarea a două treimi din mandatele de deputați, respectiv al senatorilor și după depunerea jurământului de către aceștia. După constituirea legală a Camerei și a Senatului se aleg președinții celor două foruri legislative și ceilalți membri ai birourilor permanente, vicepreședinții, secretarii și chestorii. Alegerea președintelui Camerei Deputaților și respectiv al Senatului are loc prin vot secret cu buletine. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere, iar Biroul Permanent al Camerei Deputaților și respectiv al Senatului se formează în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configurația politică.
La Senat și Camera Deputaților au început ședințele de plen cu intonarea imnului, iar în ambele Camere s-a ținut un moment de reculegere în memoria martirilor revoluției din 1989.
Şedința de plen de la Camera Deputaților este condusă de decanul de vârstă, 78 de ani, deputatul AUR Lucian Feodorov, iar la Senat Ion Prioteasa de la PSD, 70 de ani.
În plen, la Camera Deputaților sunt 310 deputați din cei 330 aleşi, iar la Senat în plen sunt 121 de senatori din cei 136 aleși. La Senat, decanul de vârstă Ion Prioteasa, în cuvântul de deschidere, arăta că legislatura care se deschide astăzi are două particularități majore: suntem în plină pandemie și această legislatură nu va fi marcată de niciun eveniment legat de alegeri. Ion Prioteasa a făcut apel la parlamentari, în consecință să lase de-o parte orgoliile politice, pentru că, spunea el, suntem în legislativ pentru a-i reprezenta pe toți românii. Acum, în ambele Camere se aleg comisiile de validare./pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 decembrie)