Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE a prezentat la Bruxelles problema transportatorilor români

Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a prezentat, astăzi, la Bruxelles, problema transportatorilor români, aflaţi în tranzit, blocaţi la frontierele Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în contextul măsurilor de limitare a răspândirii noii tulpini a virusului SARS-CoV-2. Reprezentanţa a cerut o soluţie rapidă, printr-o abordare coordonată la nivelul Uniunii. Ministerul de Externe de la Bucureşti a contactat direct partea franceză şi a cerut rezolvarea situaţiei. Partea franceză a răspuns că decizia de închidere a frontierei cu Marea Britanie are caracter excepţional şi tranzitoriu, fiind aplicabilă pentru 48 de ore, în aşteptarea unor măsuri coordonate la nivel european. În această seară, are loc o reuniune de urgenţă a punctelor de contact naţionale din domeniul transporturilor cu Comisia Europeană, în vederea soluţionării coordonate a blocajelor apărute./mnecula/ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 decembrie