FIFA face plângere penală împotriva fostului său preşedinte, Sepp Blatter

FIFA a iniţiat o plângere penală împotriva fostului său preşedinte, Sepp Blatter, şi a altor persoane, pentru un proiect muzeal care ar costa mai mult de jumătate de miliard de dolari. Blatter neagă acuzaţiile. FIFA a direcţionat problema către procurorii elveţieni, în urma unui ordin de finanţare a unui muzeu al fotbalului în centrul oraşului Zurich. Organizaţia susţine că proiectul a fost în mod intenţionat gestionat greşit de oficialii din fosta conducere a organismului care guvernează fotbalul mondial, printre care şi fostul preşedinte. Presupusa activitate suspectă implică cheltuirea a 160 milioane de dolari pentru renovarea unei clădiri pe care organismul nu o deţine şi un acord de închiriere nefavorabil, în valoare de încă 405 milioane. Lucrările la muzeu au început în 2013, cu doi ani înainte ca Sepp Blatter să demisioneze de la FIFA, în contextul scandalului de corupţie. Avocaţii lui au afirmat că acuzaţiile sunt nefondate./aionita/pvelisar

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 decembrie)