Elaborate reprezentări tridimensionale ale Nașterii Domnului, conservate în biserici și muzee (I)

Cea mai veche reprezentare evocând Naşterea Domnului este socotită o imagine de secol II a Fecioarei cu Pruncul în braţe, având în stânga un profet, din Catacombele Priscillei din Roma. O altă scenă, a Adoraţiei Magilor, din aceleași catacombe, datează din secolul următor, iar prin secolul al IV-lea, tema Naşterii apare sculptată pe sarcofagele romane, în era creştinismului timpuriu, pentru ca mai târziu să fie inclusă, alături de alte scene din viaţa lui Hristos, în decorarea edificiilor de cult creştine.

AFP PHOTO /Filippo MONTEFORTE (Photo by FILIPPO MONTEFORTE / AFP)

La Roma, la Basilica di Santa Maria Maggiore, Papa Sixt al III-lea, fondatorul lăcașului, înainte de jumătatea secolului al V-lea, a decis crearea, în interiorul edificiului, a unei ‘grote a Naşterii’, dupa asemănarea celei de la Betleem din biserica Naşterii Domnului, ridicată pe locul Ieslei în care s-a născut Iisus Hristos. Tradiția descrierii în pictură sau în basoreliefuri a Nașterii Domnului a fost urmată de cea a reprezentărilor tridimensionale, cu personaje, pornită din Italia, în secolul al XIII-lea, căpătând denumirea de ‘presepe’ sau ‘presepo’ în italiană, din latinescul praesepe, cu referire la Ieslea Nașterii. Deși rădăcinile italiene ale reprezentării tridimensionale a scenei Nașterii Domnului au fost recunoscute de cercetători, au existat unele voci care au plasat apariția acestei tradiții în Franța, atribuind-o unor scene religioase realizate în jur de 1200, în Provence și Languedoc, pretinzând că în Peninsulă ar fi fost doar reluată, însă datele specialiștilor au confirmat întâietatea Italiei. Întemeietorul Ordinului monahal franciscan, Sfântul Francisc de Assissi, ocrotitor al Italiei, a fost cel care a plăsmuit, în Italia, prima reprezentare de tip scenografic, cu personaje, în 1223, și a fost proclamat de către Papa Ioan Paul al II-lea sfânt patron al scenei Nașterii de tip presepe. Tocmai întors din Țara Sfântă, copleșit de vizita la Betleem, el a recreat la Greccio scena Nașterii Mântuitorului, scenă care avea să poarte de atunci numele de ‘Presepio de la Greccio’. Ieslea a fost pregătită în grotă, oamenii au sosit la procesiune cu torțe și candele și astfel a început tradiția acestor reproduceri ale scenei Nașterii, în perioada Crăciunului. Presepe de la Greccio a devenit foarte popular și a inspirat comunitățile din alte țări catolice, astăzi putând fi admirată în acest loc o colecție de scene miniaturale ale Nașterii Domnului și alte scene biblice, majoritatea fiind daruri trimise la mănăstirea și biserica de la Greccio de alte biserici catolice din diverse țări. Peste grota unde, în Ajunul Crăciunului, în 1223, Sfântul Francisc a reconstituit Nașterea lui Iisus, se află Cappella del Presepio, datând din 1228, anul canonizării Sfântului Francisc, unde pot fi admirate fresce înfațișând Nașterea de la Greccio și Nașterea de la Beeleem. Scena de la Greccio, descrisă în jur de 1260 de Sfântul Bonaventura, în lucrarea ‘Viața Sfântului Francisc de Assissi’, pare să fi constituit, la finele secolului al XIII-lea, sursa de inspirație pentru Giotto, în fresca denumită ‘Presepe di Greccio’, parte dintr-o serie de 18 scene din ciclul de fresce cu viața Sfântului Francisc, din Basilica Superiore din Assisi, un extraordinar document artistic al epocii, cu o descriere minuțioasă a personajelor și ambientului vremii. ‘Presepe di Greccio’ îl înfățișează pe Sfântul Francisc îngenunchind și îmbrățișând Pruncul Iisus, înconjurat de un alai de personaje, unele dintre ele contemporane artistului. De asemenea, Giotto a înfățișat în frescele de la Capella degli Scrovegni, Padova, la început de secol XIV, una dintre cele mai frumoase scene ale Nașterii Domnului, prin simplitatea sa perfectă, într-o iconografie tradițională, cu elemente bizantine îmbogățite cu accente novatoare.

Iconografia scenei Nașterii Domnului, sub impulsul a ceea ce Sfântul Francisc realizase la Greccio, a trecut apoi de la sfera pur artistică la cea populară, în care reprezentarea Nașterii lui Iisus, cu statuete și elemente preluate din mediul natural, a devenit o practică des întâlnită, iar în secolul al XV-lea, obiceiul de a prezenta statuete ale protagoniștilor Nașterii Domnului în biserici era deja răspândit. Spre finele secolului al XIII-lea, arhitectul și sculptorul italian Arnolfo di Cambio realiza primul presepe sculptat, pentru Basilica di Santa Maria Maggiore din Roma, edificată în secolul al IV-lea, în timpul pontificatului Papei Liberio, după ce Fecioara îi apăruse în vis Fecioara Maria, cerându-i să ridice o biserică în locul respectiv. Refăcând scena de la Greccio, artistul italian a realizat un grup sculptural în care a conjugat o rafinată experiență stilistică și observații realiste. Un alt grup sculptural se păstrează la Basilica di Santo Stefano din Bologna, un complex de edificii de cult denumit al celor Șapte biserici sau ‘Sette Chiese’. În cadrul complexului, Chiesa della Santa Croce, del Calvario sau della Trinità, care trebuia inițial edificată imitând structura originară de la Sfântul Mormânt de la Ierusalim, păstrează un vechi presepe cu personaje sculptate în lemn, în mărime naturală, înfățișând Adorația Magilor. Artistul anonim a sculptat în trunchiuri de tei și de ulm, în ultimul deceniu al secolului al XIII-lea, opera sa rămânând fără culoare până prin 1370, când pictorul local Simone dei Crocefissi sau Simone da Bologna a primit sarcina de a da statuilor un aspect policrom. Totodată, Bologna se mândrește cu o tradiție veche din secolul a XVII-lea a Târgului Santa Lucia, înființat ca o piață anuală pentru statuetele scenei Nașterii produse de meșterii locali, care sunt expuse în fiecare an, după mai bine de două secole. O altă cunoscută scenă a Nașterii Domnului a realizat în secolul al XVI-lea Antonio Begarelli, un cunoscut artist specializat în modelarea teracotei, păstrată la Domul din Modena sau Cattedrale metropolitana di Santa Maria Assunta in Cielo e San Geminiano, în stil romanic, ridicată peste mormântul Sfântului Geminiano, diacon din secolul al IV-lea, devenit episcop de Modena, apoi sfânt protector al orașului. La Domul din Lecce sau Cattedrale dell’Assunzione della Vergine, lăcaș dedicat Adormirii Maicii Domnului, se păstrează un presepe de secol XVI, iar la Urbino, la Oratorio di San Giuseppe, poate fi admirat un presepe al Nașterii cu personaje în mărime naturală, datând dela jumătatea secolului al XVI-lea, opera lui Federico Brandani, artistul de curte al Ducelui de Urbino. Printre cele mai vechi presepe conservate ale Nașterii realizate la Napoli se numără un ansamblu datând de la sfârșitul secolului al XV-lea, de la biserica San Giovanni din Carbonara, cu personaje sculptate în lemn.

Nașterea Cuciniello din Napoli

Însă dintre toate scenele Nașterile expuse de-a lungul vremii la Napoli una a devenit renumită în întreaga lume, Nașterea Cuciniello, purtând numele posesorului unei vechi și vaste colecții de personaje de presepe, Michele Cuciniello care, în ultimii ani ai secolului al XIX-lea, a decis să expună aceste prețioase creații, într-o scenografie somptuoasă. Păstrată la Muzeul Național San Martino din Napoli, după ce arhitectul totodată și dramaturg a donat urbei vasta și celebra sa colecție, mărturie a unei îndelungate tradiții locale, Nașterea Cuciniello, cu circa 800 de piese, este încadrată între ruinele unui templu roman, simbolizând credința creștină născută peste vestigiile păgânismului. În afară de Nașterea Cuciniello, colecția Muzeului Național San Martino găzduiește și alte opere de mare rafinament artistic, alcătuind principala colecție publică italiană dedicată producției de presepe. Între numeroșii colecționari de presepe s-a numărat și unul de sânge albastru, Carol al III-lea de Bourbon, despotul luminat al Spaniei veacului al XVIII-lea, care a strâns la palatul său prețioase vechi scene italiene ale Nașterii, iar entuziasmul său a încurajat acest fenomen, care a dus la păstrarea în colecții private a unor artefacte de o recunoscută valoare artistică. La Roma, Muzeul Național de Arte și Tradiții Populare, Museo nazionale delle arti e tradizioni popolari, care poartă și numele fondatorului său, etonologul de secol XX, Lamberto Loria, păstrează magnifice scene ale Nașterii, iar Museo Internazionale del Presepio ‘A. Stefanucci’, tot din Roma, fondat în 1967, deține o colecție peste 100 de grupuri de presepe, compuse din mii de piese, provenind din toate regiunile italiene și din alte națiuni, oferind o imagine de ansamblu asupra diverselor interpretări ale scenei Nașterii Domnului, precum și asupra materialelor utilizate. Sunt expuse scene realizate în carton, teracotă siciliană, lemn, ceramică, sticlă, sidef, piatră, cărbune, pânză, marțipan, ouă, frunze de porumb, între cele mai vechi piese înscriindu-se unele de secol XVII realizate din scoici, fildeș, și o serie de statui ale școlii bologneze de secol XVIII.

(Cristina Zaharia)