Arheologii din Pompei, orașul îngropat într-o erupție vulcanică în 79 d.Hr., au descoperit un magazin cu alimente și băuturi calde, echivalentul antic al street-food-ului din zilele noastre. Cunoscut ca thermopolium, denumirea latină a unui chioșc cu băuturi calde, acesta a fost descoperit în situl Regio V al parcului arheologic, care nu este încă deschis publicului. Urme de alimente vechi de aproape 2.000 de ani au fost găsite în unele dintre borcanele de teracotă care conțineau alimente calde pe care proprietarul magazinului le ține depozitate într-o tejghea. Partea din față a tejghelei era decorată cu fresce viu colorate, unele reprezentând animale care făceau parte din ingredientele alimentelor vândute, cum ar fi un pui și două rațe. „Este o descoperire extraordinară. Este pentru prima dată când excavăm un întreg thermopolium”, a spus Massimo Ossana, directorul parcului arheologic din Pompei. Arheologii au găsit, de asemenea, un bol de bronz decorat, cunoscut sub numele de patera, borcane ceramice folosite pentru gătitul tocanelor și supelor, recipiente pentru vin și amfore. Pompei, aflat la 23 km sud-est de Napoli, avea aproximativ 13.000 de locuitori când a fost îngropat sub cenușă, piatră ponce și praf, după erupția vulcanului Vezuviu, echivalentă cu mai multe bombe atomice. „Analizele noastre preliminare arată că semnele desenate pe partea din față a tejghelei reprezintă, cel puțin parțial, mâncarea și băutura care au fost vândute acolo”, a declarat Valeria Amoretti, antropolog al sitului. Amoretti a spus că în containere au fost găsite urme de carne de porc, pește, melci și carne de vită, o descoperire pe care a numit-o „dovada marii varietăți de produse de origine animală utilizate la prepararea felurilor de mâncare”. Aproximativ două treimi din orașul antic de 66 de hectare se află acum la suprafață, după săpăturile arheologilor. Ruinele nu au fost descoperite decât în ​​secolul al XVI-lea, iar săpăturile organizate au început în jurul anului 1750. O mărturie rară a vieții greco-romane, Pompei este una dintre cele mai populare atracții din Italia și un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. (REUTERS – 26 decembrie)/aboboc