În Ungaria a început vaccinarea anti-COVID-19 a lucrătorilor din sistemul sanitar la Spitalul Centrum din Budapesta

În Ungaria a început vaccinarea împotriva coronavirusului a lucrătorilor din sistemul sanitar la Spitalul Centrum din Budapesta, iar după-amiază va începe şi la Clinica Universităţii Semmelweis. Conform informaţiilor furnizate de canalul de televiziune de ştiri M1, interesul faţă de vaccinare este crescut. Transportul de vaccin a sosit în Spitalul Centrum din Budapesta în această dimineaţă la ora 8:45, cu un autovehicul frigorific, escortat de poliţie. Integritatea vaccinului, care trebuie păstrat la temperatura de minus 80 de grade Celsius, a fost verificată de militari. Mâine, 27 decembrie, va începe şi vaccinarea lucrătorilor din sistemul sanitar la toate cele cinci centre de vaccinare de la Institutul Naţional de Pneumologie Korány, precum şi din Nyiregyháza şi Debrecen./lendrefy/pvelisar

(MR1 RADIO KOSSUTH BUDAPESTA – 26 decembrie)