Moscova va fi pregătită pentru orice acțiuni neprietenoase din partea altor țări (Dmitri Peskov)

Atacurile informaţionale asupra președintelui rus, Vladimir Putin, au loc deja de două decenii, aşa că liderul rus și-a format o imunitate, a declarat secretarul de presă al preşedintelui rus. Dmitri Peskov. „Atacurile asupra lui Putin vin atât dinspre Occident, cât și din interior, deja de douăzeci de ani și, desigur, în acest timp, preşedintele rus şi-a format cu siguranţă o anumită imunitate” – a declarat reprezentantul Kremlinului, într-un interviu acordat emisiunii „Moscova. Kremlin. Putin” de la postul de televiziune „Rossia-1”. Dmitri Peskov a reamintit cuvintele lui Putin, potrivit cărora „atacurile sunt atacuri, important este modul în care acţionează o persoană la acestea”. „Să reacționeze la fiecare strănut, la orice insinuare sau, aşa cum se spune în limba rusă, la orice minciună – Putin nu a făcut niciodată acest lucru și, sunt convins, nici nu va face” – a subliniat secretarul de presă al preşedintelui. „Vladimir Putin este mult mai puternic decât forţa tuturor acţiunilor celor care vor să-l împungă cumva” – este convins Peskov. El a declarat că Moscova va fi pregătită pentru orice acțiuni neprietenoase din partea altor țări, care, aşa cum crede Peskov, vor continua şi anul viitor. „Rusia este un membru foarte important al comunității internaționale. Și, în ciuda tuturor divergenţelor care pot exista, (între Federația Rusă și alte țări), noi, desigur, ne vom orienta clar pe propriile noastre linii roșii – acestea nu vor dispărea niciodată” – a adăugat reprezentantul Kremlinului./ssirbu/ilapadat

(www.tass.ru – 27 decembrie)