(Photo by Fredrik Hagen / NTB / AFP) / Norway OUT

Zece persoane au fost rănite, una dintre ele grav, iar alte 21 sunt date dispărute, după ce o alunecare de teren în sudul Norvegiei a distrus mai mult de o duzină de clădiri în primele ore ale zilei de miercuri, a anunţat poliția. Alunecarea de teren s-a produs într-o zonă rezidențială din municipiul Gjerdrum, la aproximativ 30 km nord de capitala Oslo. Fotografiile de la faţa locului arată un crater mare, cu clădiri distruse în partea inferioară a acestuia. Alte clădiri stau într-un echilibru precar pe marginile craterului. Mai multe elicoptere survolează zona, uneori coborând pentru intervenții de urgență către resturile caselor prăbușite. Până în prezent, aproximativ 700 de persoane au fost evacuate din zonă, a anunţat poliția. „S-au înregistrat două şocuri masive care au durat mult timp și am presupus că zăpada alunecă sau ceva de genul acesta”, a declarat Oeystein Gjerdrum, în vârstă de 68 de ani, pentru radiodifuzorul NRK. „Apoi curentul s-a stins întrerupt brusc și un vecin a venit la ușă și a spus că trebuie să plecăm, așa că i-am trezit pe cei trei nepoți și le-am spus să se îmbrace repede”. Persoanele dispărute provin din case din zona cea aflată în centrul alunecării de teren, dar încă nu se ştie dacă au fost prinși în casele lor, au fost plecați în acel moment sau au reușit să scape, a comunicat poliția. „Sunt mulți care sunt încă daţi dispăruţi. Este o mare catastrofă”, a declarat premierul Erna Solberg reporterilor în timpul unei vizite la locul dezastrului. Zona rămâne instabilă deocamdată și poate fi accesată doar cu elicopterul, a declarat Roger Pettersen, șeful operațiunii de poliție de la fața locului. Mase de pământ continuă să se miște după ceea ce a fost una dintre cele mai mari alunecări de teren din istoria recentă a Norvegiei, a declarat Torild Hofshagen, șeful regional al Direcției norvegiene pentru resurse de apă și energie, într-o conferință de presă. În sudul Norvegiei s-au înregistrat cantități mari de precipitații în ultimele zile, ceea ce ar fi putut determina deplasarea solului argilos predominant în zonă, a transmis radiodifuzorul NRK.(REUTERS – 30 decembrie)/opopescu/dsirbu