O lebădă a fost motivul reținerii circulaţiei a 23 de trenuri pe un tronson german de cale ferată

O lebădă a fost motivul reținerii circulaţiei a 23 de trenuri, timp de o oră, pentru că deplângea moartea perechii sale chiar pe linia de cale ferată. Conform „The Guardian”, incidentul a avut loc în Germania, în zona căii ferate de mare viteză care leagă Kassel de Göttingen. Potrivit publicaţiei, una dintre păsări ar fi murit în urma unui șoc electric, pe firele aeriene de înaltă tensiune. Întrucât cealaltă pasăre nu se lăsa dusă de pe linie, salvatorii au fost nevoiți să desfășoare o „operațiune specială”. Cu ajutorul unor echipamente speciale, pasărea moartă a fost scoasă de pe firele de înaltă tensiune, iar lebăda „îndurerată” a fost ridicată de pe calea ferată și eliberată mai apoi pe râul Fulda./lendrefy/rcostea

https://444.hu