Guvernul amână decizia în privinţa creşterii alocațiilor pentru copii

Realizator: Guvernul nu a luat miercuri nicio decizie în privința nivelului salariului minim de la 1 ianuarie și nici în ceea ce privește creșterea alocațiilor pentru copii. Premierul a anunțat că așteaptă hotărârea pe care o va lua parlamentul și chiar ieri Senatul a adoptat cu 76 de voturi pentru și 56 împotrivă o prevedere potrivit căreia alocațiile vor crește o singură dată anul viitor, cu 20%. Decizia a fost luată în urma dezbaterilor la cererea de reexaminare a șefului statului asupra ordonanței privind acest subiect, ordonanță care prevedea două majorări de 40% în total. Senatorul PSD Ion Rotaru a criticat modificările, fiind de părere că acestea reprezintă un atentat la drepturile copiilor.
Ion Rotaru: Asistăm la un atentat grav îndreptat împotriva copiilor țării. Nu rezultă foarte clar de când se aplică această majorare, care este procentul şi cum se va proceda. Deci este limpede fapt că această legiferare va duce cumva în derizoriu ideea de a majora alocațiile copiilor.
Realizator: Din băncile puterii, liderul grupului USR PLUS Radu Mihail a subliniat însă că documentul votat reprezintă angajamentul autorităților de majorare a alocațiilor.
Radu Mihail: Legea confirmă faptul că majorările vor crește și că ținta acestei creșteri rămâne neschimbată. Este foarte important că am găsit /împreună cu guvernul/ o soluție viabilă ca în aceste condiții dificile din punct de vedere financiar să mergem înainte și cu măsurile pe care guvernul le-a avut în vedere deja. Realizator: Decizia finală privind majorarea alocațiilor ar urma să fie luată însă în Camera Deputaților, for decizional în acest caz.#HUN/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (31 decembrie)