Anul Nou a fost sărbătorit mult mai zgomotos decât anii trecuţi, cerul s-a aprins peste oraş, iar oamenii au dorit să se despartă de vechiul an cu mult mai mult entuziasm. Bucuria oamenilor a produs involuntar suferinţă necuvântătoarelor.
Reporter: Dana Dumăscu – Deşi Ministerul de Interne a postat pe pagina de Facebook mesajul „Fără petarde de Revelion!”, prin care solicita românilor să nu le folosească, pentru că zgomtul le sperie pe necuvântătoare, la Bucureşti, Braşov, Iaşi, Cluj, dar şi în alte localităţi din ţară, numărul şi forţa petardelor şi artificiilor a fost aproape fără precedent. Oamenii, disperaţi de acest an 2020, supăraţi de restricţiile impuse, şi-au găsit în acest artificiu o refulare – susţin specialiştii. Jocul de-a artificii este un obicei asiatic vechi de a alunga spiritele rele, însă consecinţele obiceiului duc la pierderi irecuperabile. De exemplu, au apărut scene îngrozitoare, filmate în centrul istoric al Romei, unde mii de păsări au murit sau nu au mai putut zbura dezorientate din cauza artificiilor de Revelion, în ciuda interdicţiilor date de autorităţi pentru organizarea acestui gen de spectacol, în condiţiile restricţiilor de circulaţie motivate de pandemie. Păsările ce se refugiază în oraşe în anotimpul rece în număr mare, ajung să fie speriate, se lovesc de diverse obstacole, cad şi mor – spun biologii. Animalele percep semnalele luminoase şi sonore într-o măsură mult mai mare. Câinii aud, de exemplu, de 50 de ori mai tare decât noi. Invazia noastră asupra mediului natural este în continuare foarte puternică şi se pare că nu am învăţat nimic în perioadele de lockdown, în care animalele au putut să respire şi ele, la rândul lor, liniştite – adaugă oamenii de ştiinţă. Plăcerea noastră de câteva minute păleşte în faţa preocupărilor privind poluarea şi, astfel, ajungem să ne distrugem propria casă – conchid specialiştii. #HUN/eendrefy/denisse

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (2 ianuarie)