În Lituania a intrat în vigoare legea care interzice fumatul pe balcon

În Lituania a intrat în vigoare legea care interzice fumatul în balcon, adoptată de Parlament în octombrie 2020 – transmite, sâmbătă, publicaţia Delfi. Cei care încalcă noile reglementări pot fi amendaţi în cazul în care cel puțin o persoană din acelaşi bloc de apartamente se opune fumatului. Potrivit noii legi, fumatul mai este interzis pe terase şi în logiile din clădirile de apartamente. Delfi precizează că noile reguli prevăd că proprietarul apartamentului sau persoana care folosește locuinţa respectivă și fumează în incinta acesteia trebuie să se asigure că fumul de tutun nu ajunge în spaţiul/locuinţele vecinilor. Reclamantul va trebui să furnizeze autorităților de control datele fumătorului (numele, prenumele, adresa), iar în cazul în care cel care face reclamaţie nu furnizează date relevante despre persoana care fumează va fi supus unei sancţiuni administrative. Pentru încălcarea noii legi, amenda variază între 30 şi 60 de euro, iar pentru încălcarea repetată a noilor reglementări sunt prevăzute amenzi de 60-120 de euro./sdan/schelaru

www.delfi.lt – 2 ianuarie