Amerindienii din Statele Unite îşi pierd bătrânii, răpuşi de COVID-19. Pe măsură ce numărul de decese din cauza COVID-19 creşte în rândul americanilor nativi, triburile depun eforturi uriaşe pentru a păstra măcar o parte din cunoştinţele şi limba vechilor triburi de americani nativi. „De fiecare dată când unul dintre bătrâni părăseşte această lume, e ca şi cum a dispărut o întreagă bibliotecă, un capitol uriaş şi minunat al istoriei, al istoriei ceremoniilor noastre, istorie care nu e scrisă, nu e dictată şi nu o găseşti pe internet”, a declarat Clayson Benally, membru al Naţiunii Navajo. Aflat în autoizolare în Flagstaff, statul Arizona, în propria sa locuinţă, Clayson Benally şi sora sa, Jeneda Benally, se străduiesc să transmită mai departe cunoştinţele bogate ale tatălui lor, Jones Benally, pe perioada pandemiei de COVID-19. „Consider că este cea mai mare responsabilitate pe care am avut-o vreodată în viaţa mea, aceea de a mă asigura că toate cunoştinţele păstrate în memoria bătrânilor noştri, cum sunt părinţii noştri, vor răzbate şi dincolo de pandemie”, a declarat Jeneda Benally. Triburile de americani nativi sunt vulnerbaile la infecţia cu coronavirus pentru că mulţi membri ai triburilor suferă de astm, boli cardiovasculare, hipertensiune şi diabet. Naţiunea Navajo este cel mai mare trib din SUA, cu peste 300.000 de membri, iar până acum a raportat un total de 22.776 de cazuri de infecţie cu coronavirus şi 783 de decese din cauza COVID-19. Tribul se află în carantină din noiembrie 2020 şi va continua să rămână închis în case până pe 10 ianuarie 2021, potrivit Departamentului sănătăţii pentru Naţiunea Navajo./mbaciu/ilapadat

(CNN INTERNATIONAL, 2 ianuarie)