Donald Trump face un ultim efort pentru a inversa rezultatul alegerilor prezidenţiale din Statele Unite

Senatorul din Texas Ted Cruz, senatorul din Wisconsin, Ron Johnson şi alţi nouă colegi ai acestora au declarat sâmbătă că nu îi vor confirma pe electorii din acele state în care preşedintele Donald Trump contestă victoria lui Joe Biden. Aceștia au solicitat ca în termen de 10 zile o comisie de control să verifice situaţia voturilor în statele respective, înaintea autentificării rezultatelor, scrie The Guardian. Iniţiativa lansată de Cruz şi Johnson este sprijinită de senatorii James Lankford (Oklahoma), Steve Daines (Montana), John Kennedy (Loisiana), Marsha Blackburn (Tenessee) şi Mike Braun (Indiana), precum şi de deputaţiii Cynthia Lummis (Wioming), Roger Marshall (Kansas), Bill Hagerty (Tenessee) şi Tommy Tuberville (Alabama).
Noul preşedinte al Statelor Unite a fost ales în mod formal la data de 14 decembrie de colegiul electoral. Acest rezultat trebuie însă confirmat de cele două camere ale parlamentului. Votul va avea loc miercuri, 6 ianuarie. Potrivit legii, dacă un senator şi un deputat contestă rezultatul votului dintr-un stat, atunci cele două camere vor dezbate separat această contestaţie şi vor vota dacă admit sau nu iniţiativa.
La nivel naţional Joe Biden a obţinut cu 7 milioane de voturi mai mult decât Donald Trump şi a primit votul a 306 electori, în vreme ce preşedintele în funcţie a adunat doar 232 de voturi electorale. Cu toate acestea, Trump şi echipa sa de jurişti au iniţiat mai mult de 50 de procese invocând fraudarea alegerilor, însă majoritatea covârşitoare a acestora au fost pierdute.
Vineri un judecător federal a respins cererea republicanilor, care l-ar fi împuternicit pe vicepreşedintele Mike Pence care răspunde de autentificarea deciziei electorilor, ca miercuri să schimbe rezultatul acesteia.
Totodată. mai mulţi funcţionari federali, printre care şi fostul ministru al justiţiei şi procuror general, William Barr şi Christopher Krebs – fost responsabil pentru securitatea informatică – au declarat că alegerile au fost corecte şi s-au desfăşurat cu respectarea legislaţiei în vigoare.
După alegeri, Donald Trump a susţinut că democraţii au fraudat alegerile prin voturile prin corespondenţă şi a solicitat invalidarea mai multor milioane astfel de voturi, însă nici el, nici avocaţii săi nu au putut prezenta nicio dovadă în acest sens.
Potrivit The Guardian iniţiativa legiuitorilor conduşi de Cruz şi Johnson, după toate probabilităţile nu o să schimbe rezultatul alegerilor prezidenţiale, cu atât mai mult cu cât senatorii în cauză nu pot dovedi frauda în statele respective (Pennsyilvania, Georgia, Michigan şi Arizona).
Concomitent cu demersul legislativ, Donald Trump urmăreşte să pună presiune pe membrii Congresului ca aceştia să nu confirme victoria lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale. Susţinătorii lui Trump au organizat pentru 6 ianuarie o mare demonstraţie în Washington DC. Însuşi preşedintele şi-a mobilizat simpatizanţii săi pe Twitter îndemnându-i să participe la această demonstraţie. Potrivit videoclipului distribuit de preşedinte, această manifestaţie poate să fie cea mai mare din istoria oraşului. Protestatarii vor solicita ca membrii Congresului să inverseze rezultatul votului în mai multe state – scrie Newsweek.
La acest eveniment vor lua cuvâtul mai mulţi colaboratori ai preşedintelui, ca de exemplu Roger Stone, un personaj controversat, specialist în campanii electorale. Despre acesta acum câţiva ani a apărut şi un film documentar interesant. Potrivit comunicatului, vor fi prezenţi membrii organizaţiei de extremă dreapta Proud Boys, însă aceştia au promis că nu vor purta uniforma lor tradiţională galben-negru ci vor mărşălui ca „civili”.
Organizatorul principal al demonstraţiei este societatea civică Woman for America First, o organizaţie cunoscută ca susţinătoare a lui Donald Trump. Este interesant că pe diferite reţele sociale sunt mobilizaţi şi membrii diasporei române şi maghiare să participe la această demonstraţie.
Székely Ervin, RADOR