Reguli privind împărţirea apei sfinţite de Bobotează

Apa sfinţită de Bobotează va fi împărţită credincioşilor anul acesta la Catedrala Patriarhală doar îmbuteliată în sticle – anunţă Patriarhia Română. De sărbătoarea Botezului Domnului de la 6 ianuarie, evenimentele liturgice se vor desfăşura în contextul precauţiilor impuse de respectarea regulilor sanitare. Aghiasma Mare, sfinţită şi îmbuteliată în ziua de 5 ianuarie va fi distribuită credincioşilor începând cu ora 7:00 a zilei de 6 ianuarie. Pentru a se evita aglomerarea credincioşilor la distribuirea Aghiasmei Mari, nu vor mai exista vase mari cu apă, ca în anii precedenţi. Cu Aghiasma sfinţită de Patriarhul Daniel în ziua de sărbătoare vor fi binecuvântaţi credincioşii doar prin stropire – notează redactorul nostru, Remus Rădulescu./avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 ianuarie