Carantină totală în Anglia

Realizator: Premierul britanic, Boris Johnson, a anunţat, aseară, o nouă carantină pentru Anglia, la fel de severă ca măsura similară luată în primăvară pentru a opri răspândirea noii variante coronavirusului, în contextul în care sistemul medical este copleşit de numărul mare de bolnavi. Astfel de măsuri au intrat în vigoare la miezul nopţii şi în Scoţia, în timp ce guvernele locale din Ţara Galilor şi Irlanda de Nord au anunţat de asemenea că şcolile rămân închise şi elevii şi studenţii vor face cursuri on-line.
Reporter – Aura Neag: Premierul Boris Johnson a declarat că noua tulpină a virusului descoperită în Anglia şi care este mult mai contagioasă impune restricţii şi mai severe: „În Anglia trebuie să intrăm în carantină naţională, care este sufcient de severă pentru a izola această variantă a virusului”. Ieri au fost anunţate în Marea Britanie aproape 60.000 de noi îmbolnăviri cu coronavirus şi peste 400 de decese. Numărul bolnavilor de COVID în Marea Britanie este mai mare acum decât în orice perioadă de la începutul pandemiei. „Spitalele noastre sunt sub cea mai mare presiune cauzată de COVID de la începutul pandemiei” – a declarat premierul, Boris Johnson. Doar în Anglia numărul bolnavilor de COVID din spitale a crescut cu aproape o treime în ultima săptămână, la 27.000 de bolnavi. Carantina va dura cel puţin până la mijlocul lunii februarie. Până atunci, şcolile şi toate magazinele neesenţiale sunt închise. Oamenii sunt sfătuiţi să lucreze de acasă. Va fi permisă ieşirea din casă doar pentru cumpărături esenţiale de alimente sau medicamente. Examenele elevilor din vară au fost anulate. Scoţia a anuntat şi ea un lockdown şi măsuri similare ce au intrat în vigoare începând de astăzi./lazard/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 ianuarie)