În Croația în zona afectată de cutremure s-au instalat 321 de containere de locuit

În centrul Croației, în zona afectată de recentele cutremure, până acum s-au instalat 321 de containere de locuit pentru familiile ale căror case s-au prăbușit. Se așteaptă ca în zilele următoare să se instaleze încă 106 containere – anunță portalul croat Index. Din rezervele statului croat s-au asigurat 28 de containere, iar din Austria s-au primit 82, din Slovenia 4 și din România 14 containere de locuit. De asemenea, s-a anunțat că din partea Consiliului Național al sârbilor se vor dona 30 de containere, iar Turcia va dona 100 de containere, dintre care 30 vor sosi miercuri. Potrivit evaluării realizate de autoritățile locale și de directoratul Apărării Civile, în zona afectată de cutremure sunt necesare aproximativ 500 de containere de locuit.
În ultimele șapte zile în zona afectată de cutremur Crucea Roșie din Croația a distribuit 287 de tone de alimente, 200.000 de litri de apă și a reușit să adune din donații 38,5 milioane kuna (5,1 milioane euro)./rmihaj/atataru

www.rts.rs – 5 ianuarie