Comunicat de presă – Institutul Francez din România – „Nopțile lecturii”

21-24 ianuarie 2021

Să recitim lumea

Ca în fiecare an, la sfârşit de ianuarie, când afară este frig şi întuneric, Institutul Francez din România organizează ediţia locală a Nopţilor Lecturii. Toate direcţiile regionale ale Institutului – la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara – sărbătoresc lectura în toate formele ei, organizând întâlniri cu scriitori, mese rotunde, ateliere de lectură în franceză şi română pentru cei mici, jocuri, lecturi muzicale, concursuri etc.

Astfel, România participă la cea de-a 5-a ediţie a evenimentului global „Les Nuits de la lecture”, organizat de Ministerul francez al Culturii, în întreaga lume. Din 2017, „Les Nuits de la lecture”/„Nopțile Lecturii” sunt momente unice în care se celebrează pe tot globul, în același timp, plăcerea lecturii și accesul la carte. În contextul sanitar actual, lectura a devenit mai mult ca oricând o cale de evaziune pentru mulți oameni, dar şi un mod de a regândi, de a reevalua lumea în care trăim – de aici şi tema principală a acestei ediţii „Să recitim lumea”.

Evenimentele se vor desfăşura online, pentru a permite accesul tuturor persoanelor pasionate de lectură, indiferent de locul în care se află sau de orașul în care au loc „Nopțile Lecturii”. Programul complet a celor patru nopţi de lectură poate fi consultat pe pagina de Facebook a Institutului:

 https://www.facebook.com/events/1137391786697062.

Printre zecile de evenimente, nu rataţi întâlnirea cu scriitoarea Marianne Jaeglé care va prezenta cartea sa despre ultimii doi ani din viaţa lui Vincent van Gogh, contestând ideea, acceptată până acum, că acesta și-a pus capăt zilelor. Marianne Jaeglé va discuta live pe pagina Facebook a Institutului Francez Cluj-Napoca cu traducătoarea cărţii sale ei în limba română, Sînziana Manta, şi cu scriitoarea Laura T. Ilea.

Institutul Francez din România la Iași organizează o masă rotundă cu titlul Recitind lumea la feminin în care prezintă şase autoare francofone , care scriu cu prioritate în limba franceză și locuiesc în cea mai mare parte în ţări diferite de cele în care s-au născut. Este vorbă de ivoriana Tanella Boni, laureata Premiului Internaţional pentru Poezie 2009, franţuzoaica Catherine Cusset care a primit Premiul Goncourt al liceenilor în 2008, Lise Gauvin, din Québec, deţinătoare a Medaliei francofoniei, decernată de Academia Franceză, românca Liliana Lazar, laureată a Premiului celor cinci continente în 2016, Madeleine Monette, laureata Premiului Robert Cliché şi de Faouzia Zouari, franco-tunisiană, care trăiește la Paris și a primit în 2016 Premiul celor cinci Continente. Dialogul va fi moderat de Simona Modreanu, profesoară la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iași. Înscrierile pentru participarea la eveniment se fac la: equipe.iasi@institutfrancais.ro

Institutele Franceze la Timişoara şi Bucureşti îşi îndreaptă atenţia preponderent către cei mici cu ateliere de lectură şi jocuri. Multe dintre ele sunt cu un număr limitat de participanţi, aşa că publicul este invitat să se înscrie din timp. Se organizează şi un concurs de lectură: cei care vor să împărtășească textele lor preferate scrise de autori francezi şi români pot trimite înregistrări la contact.timisoara@institutfrancais.ro până pe 21 ianuarie.

 

PROGRAM – NOPŢILE LECTURII 2021 

BUCUREŞTI

  • Atelier de lectură şi jocuri pentru copii (5-8 ani)

22 ianuarie | 17.00 | pe Zoom, înscrierea este obligatorie, 10 locuri disponibile.

Participare gratuită pentru abonații mediatecii!

Înscrieri la: mediatheque.bucarest@institutfrancais.ro

  • AdoChansons – muzică şi literatură (+15 ani)

22 ianuarie | 18.30 | pe Zoom, înscrierea este obligatorie, 10 locuri disponibile.

Participare gratuită pentru abonații mediatecii!

Înscrieri la: mediatheque.bucarest@institutfrancais.ro

CLUJ-NAPOCA

La Cluj-Napoca, Nopțile lecturii îi poartă pe cei mari dincolo de stelele lui Van Gogh sub îndrumarea scriitoarei Marianne Jaeglé și îi aduc pe cei mici într-un tărâm alb de poveste și ciocolată caldă prin două ateliere dedicate lor.

 

  • Întâlnire literară în franceză cu scriitoarea Marianne Jaeglé și traducătoarea Sînziana Manta, moderată de scriitoarea Laura T. Ilea

21 ianuarie | ora 19.00 | live pe pagina Facebook a Institutului Francez Cluj-Napoca

Născută în 1967, Marianne Jaeglé scrie cărți și realizează filme documentare. Al doilea roman al său „Vincent qu’on assassine” este publicat la Gallimard (2016) și în limba română la Editura Univers, „Vincent asasinat” (2020).

Pornind de la concluziile biografilor americani Steven Naifeh și Gregory White Smith, Marianne Jaeglé povestește ultimii doi ani din viaţa lui Vincent van Gogh, contestând ideea, acceptată până acum, că acesta și-a pus capăt zilelor. Dincolo de misterul care înconjoară moartea lui, romanul prezintă relaţia pictorului cu fratele său Theo, cu lumea artistică (reprezentată îndeosebi de prietenul său, Paul Gauguin) și, mai ales, cu propria-i creaţie.

  • Atelier PAM PAM: Fram, ursul polar cu Adrian Barbu

22 ianuarie | ora 18.00 | pe Zoom

Pentru copiii de 8 ani +

Atelier în limba română cu noțiuni de franceză, care urmărește transformarea personajului Fram din romanul „Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu (1931) în versiunea sa ilustrată pentru copii din „Aventurile lui Fram, ursul polar” de Adrian Barbu și Alexandra Abagiu (2018).

Tarif: 25 lei

Înscrieri la mediatheque.cluj@institutfrancais.ro

  • Seară cu ciocolată caldă : povești şi jocuri cu Luiza Rus

22 ianuarie | ora 18.00 | pe Zoom

Pentru copiii de 3-6 ani

Atelier în limba română, cu bucățele crocante şi delicioase de franceză

Tarif: 15 lei

Înscrieri la: mediatheque.cluj@institutfrancais.ro

 

IASI

  • Recitind lumea la feminin

23 ianuarie | ora 20.00 | pe Zoom și live pe pagina de Facebook a Institutului Francez din România la Iași

Lecturi în franceză și română a unor extrase din romane, nuvele, poeme

Autoare francofone, care scriu cu prioritate în limba franceză și locuiesc în cea mai mare parte în ţări diferite de cele în care s-au născut. Traduse în mai multe limbi, aceste autoare călătoresc frecvent pentru a susţine conferinţe, a anima ateliere de scriitură, a participa la dezbateri. Cosmopolite, scriitoarele invitate sunt ancorate în epoca în care trăiesc și fac din schimburi o prioritate, convinse fiind de faptul că lectura ne permite să proiectăm o mai bună evoluţie lumii în care trăim.

Participă :

Tanella Boni, ivoriană, este poetă, romancieră și nuvelistă. În 2009, a primit Premiul Internaţional pentru Poezie, Antoine Viccaro. Predă la Universitatea din Abidjan.

Catherine Cusset, de naţionalitate franceză, trăiește la New York. Romancieră, opera ei este tradusă în 15 limbi și publicată la editura Gallimard. În 2008, a primit Premiul Goncourt al liceenilor.

Lise Gauvin, din Québec, trăiește la Montréal. Eseistă, nuvelistă și critic literar, a publicat mai bine de 20 de cărţi. În 2020, a primit marea medalie a francofoniei, decernată de Academia Franceză.

Liliana Lazăr, româncă, trăiește în sudul Franţei. Este romancieră și a primit în 2016 Premiul celor cinci Continente.

Madeleine Monette, din Québec, trăiește la New York. Romaniceră, nuvelistă, poetă, este laureată Premiului Robert Cliché, în 1980. Alături de Lise Gauvin, co-organizează secţiunea din Québec a Asociaţiei „Femmes Monde” din Paris.

Faouzia Zouari, franco-tunisiană, trăiește la Paris. Este romancieră și jurnalistă și a primit în 2016 Premiul celor cinci Continente.

Întâlnirea va fi moderată de Simona Modreanu, profesoară de literatură la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași.

Parteneri:
Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași

Librăria Cartea Românească, Iași

TV Apolonia, Iași

Parlement des écrivaines francophones

Înscrieri la: equipe.iasi@institutfrancais.ro

TIMIȘOARA

  

  • Echipa Institutului francez din Timișoara le citește copiilor

De pe 21 până pe 24 ianuarie | pe Facebook și Instagram 

Membrii echipei IFT le dau întâlnire celor mai tineri din comunitatea noastră pentru a savura împreună momente de lectură în română și franceză, pe rețelele noastre sociale.

Participare gratuită

  • Mica noapte a lecturii – „Recitim lumea în povești”: atelier de lectură

22 ianuarie | ora 18.00 | pe Zoom

Pentru copii cu vârste între 4 și 8 ani

Atelier de lectură în limba franceză a celor mai frumoase povești de pe Culturteca Institutului francez.

Participare gratuită, cu înscriere la mediatheque.timisoara@institutfrancais.ro până pe 21 ianuarie.

  • Lecturi încrucișate

23 ianuarie | ora 18.00 | pe Facebook și Instagram

Membrii echipei IFT și alți invitați vor citi texte scrise de autori români traduși în franceză, acompaniați de un concert de pian. Lecturile vor fi în română și în franceză, ca un dialog între culturi și vremuri.

Participare  gratuită

  • Comunitatea ne citește

23 ianuarie | ora 19.00 | pe Facebook și Instagram

Lansăm un apel la participare către comunitatea noastră, pentru a împărtăși cu noi textele lor preferate. Lecturile din autori români sau francofoni, sub forma unor înregistrări video de maxim 5 minute, pot fi trimise la contact.timisoara@institutfrancais.ro până pe 21 ianuarie.

Participare gratuită

RADOR – 7 ianuarie