Zăpezi nemaivăzute de zeci de ani în Spania

Radiojurnal – Realizator: În Spania, patru oameni au murit în urma furtunii Filomena, care a adus zăpezi nemaivăzute de zeci de ani. Echipele de salvare au scos sute de persone din maşinile blocate pe drumurile înzăpezite, în timp ce unii locuitori ai Madridului au ieşit pe străzi să schieze sau să se bată cu bulgări. După aproape două zile de ninsoare neîntreruptă urmează o perioadă de ger, iar autorităţle le-au cerut cetăţenilor să rămână în case.
Reporter – Annamaria Damian: Un om fără casă din oraşul Madrid şi un bărbat îngropat în zăpadă într-un sat din regiune au decedat, la fel ca alte două persoane în Malaga surprinse de creştera apelor unui râu. Cele patru persoane sunt primele victime ale furtunii Filomena, cel mai grav fenomen meteorologic petrecut iarna în ultima jumătate de secol în Spania. Muzeele, şcolile şi universităţile, la fel ca unele magazine şi săli de sport s-au închis sau rămân închise pană marţi. Ministrul transporturilor, José Luis Ábalos, a cerut prudenţă şi în special evitarea deplasărilor care nu sunt necesare. El a promis că autorităţile fac tot posibilul pentru deblocarea drumurilor şi reluarea activităţii: „Dispozitivul de intervenţie pe care îl avem este cel mai ambiţios, cel mai bine organizat şi cel mai bine dotat de când există date despre aceste fenomene”. În total au fost mobilizate peste 1.300 de echipe de deszăpezire şi în mai puţin de două zile au fost consumate deja 220 de tone de material antiderapant, adică 30% din totalul folosit anul trecut./lazard/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 ianuarie)