Patru turişti aflaţi în zona montană a judeţului Damboviţa au fost salvaţi azi-noapte de salvamontişti

Patru turişti aflaţi în zona montană a judeţului Damboviţa şi care s-au abătut din cauza condiţiilor meteo nefavorbile de la traseul marcat au fost salvaţi azi-noapte de salvamontişti. Turiştii erau din capitală şi au pierdut traseul marcat, care era greu de reperat în pădure. Salvamontiştii au mobilizat două echipe: primul apel a fost primit în jurul orei 19:00, iar operaţiunea de salvare s-a încheiat la 2:45. Salvatorii montani i-au găsit pe cei patru extenuaţi şi puţin speriaţi, dar fără probleme medicale. Ei au ţinut permament legătura cu echipele de salvare. Salvamont îi atenţionează pe cei care doresc să ajungă în zona montană a judeţului Dâmboviţa să se informeze de starea traseelor şi condiţiile meteo. De asemenea, ei avertizează că în zonă există risc de avalanşă pentru următoarele zile. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 ianuarie)/eendrefy/denisse