Preşedinta Republicii Moldova a sesizat Curtea Constituţională de la Chişinău

Realizator: Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a sesizat Curtea Constituțională de la Chișinău în privința unor articole de lege care, în opinia sa, limitează atribuțiile șefului statului și ale guvernului demisionar. Demersul are loc în contextul în care guvernul și-a anunțat demisia la sfârșitul lunii trecute, iar învestirea unui nou cabinet pare puțin probabilă, în condițiile în care majoritatea grupurilor parlamentare se pronunță pentru organizarea de alegeri anticipate.
Corespondenţă din Chişinău – Reporter: Mariana Vasilache – Solicitarea Maiei Sandu ține de dreptul președintelui și al guvernului demisionar, condus de un prim-ministru interimar, de a efectua remanieri de cadre în cazuri excepționale și de dreptul guvernului demisionar de a semna tratate internaționale în anumite condiții. De asemenea, Maia Sandu contestă mai multe prevederi din legea cu privire la guvern care vizează în special desemnarea miniștrilor în exercițiu exclusiv din rândul membrilor executivului demisionar, în condițiile în care mai mulți miniștri din fostul cabinet Chicu au refuzat se exercite interimatul până la numirea unui nou guvern – este vorba de ministrul sănătății, cel al finanțelor și cel al economiei. Guvernul, chiar și demisionar, trebuie să poată asigura administrarea treburilor curente până la numirea următorului guvern – se arată în sesizare. Totodată, președinția condamnă acțiunile iresponsabile ale unor deputați în parlament, ale fostului președinte și fostului premier, în încercarea de destabilizare a situației din țară.
Guvernul de la Chișinău și-a anunțat demisia pe 23 decembrie, cu o zi înainte de preluarea mandatului de șef de stat de către Maia Sandu. În parlamentul de la Chișinău nu există o majoritate formală care să poată vota un guvern. Majoritatea grupurilor parlamentare se pronunță pentru alegeri anticipate, însă nu acționează pentru dizolvarea parlamentului.#HUN/cvanatoru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (11 ianuarie)