Comuna Ciorogârla reintră în carantină

Comuna ilfoveană Ciorogârla din apropierea Bucureştiului reintră în carantină de mâine, de la ora 5:30 pentru o perioadă de 7 zile. Prefectura Ilfov a explicat că a fost nevoie de această măsură, din cauza ratei de incidenţă a noului coronavirus, care a crescut până la 9,83 la mie. Ciorogârla a mai fost plasată în carantină zonală la jumătatea lunii noiembrie, când rata de incidenţă era de 7,99 la mie, iar la finalul ciclului de carantinare acest indice a ajuns la 4,45./lcoman/avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 ianuarie