EBU: European Broadcasting Union a transmis TVR o scrisoare de susţinere, în urma reacţiilor anumitor politicieni declanşate de difuzarea programului de Revelion.

  • Independenţa editorială a serviciilor media publice este una dintre valorile de bază ale Uniunii
  • TVR, la fel ca multe organizații publice media din Europa, a jucat un rol indispensabil în societate în timpul pandemiei COVID

 Noel Curran, Directorul General al European Broadcasting Union – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din lume – a transmis, marţi, 12 ianuarie, o scrisoare de susţinere pentru Televiziunea Română, în urma reacţiilor anumitor politicieni faţă de difuzarea programului de Revelion.

În document, Directorul General EBU arată că independenţa editorială a seviciilor media publice este una dintre valorile de bază ale EBU, pe care Uniunea le promovează şi le susţine cu fermitate: „Independența Serviciului Public Media, și în special independența editorială,  reprezintă una dintre valorile fundamentale ale EBU, așa cum fost adoptată în cadrul Adunării Generale EBU de la Strasbourg în anul 2012, iar EBU s-a angajat să o susțină cu fermitate.“

În acest sens, Directorul General EBU reiterează recomandările Consiliul Europei (CoE) Nr. R (96) 10 din cadrul Comitetului de Miniștri către Statele Membre pentru garantarea independenței serviciilor publice de radiodifuziune, care prevăd în liniile directoare: „Cadrul legal care reglementează organizațiile de radiodifuziune pentru serviciile publice ar trebui să stipuleze în mod clar independența editorială și autonomia instituțională, în special în domenii precum: (…) realizarea și producția de programe”.

Aşa cum subliniază şi Directorul General EBU, Televiziunea Română a jucat un rol determinant în campania de informare derulată de autorităţi pe parcursul pandemiei COVID 19: „TVR, la fel ca multe organizații publice media din Europa, a jucat un rol indispensabil în societate în timpul pandemiei COVID, oferind cetățenilor informații vitale, anunțuri oficiale despre criza sanitară, conținut educațional pentru copii şi suport prin divertisment pentru persoanele aflate în izolare. Cercetările noastre arată faptul că încrederea în serviciile publice media în Europa a crescut în timpul crizei, reflectând deciziile editoriale și independența PSM , precum și un angajament public autentic de a informa, educa, distra și conecta.

Avem încredere că reprezentanții politici din România vor respecta și vor adera la standardele internaționale privind independența editorială și autonomia instituțională a PSM și vor permite TVR să-și urmeze activitatea fără interferențe și în interesul publicului“, conchide Noel Curran, reafirmând poziţia EBU de susţinere a independenţei editoriale a televiziunii publice din România.