Biden ar putea fi împiedicat să poarte un dialog cu Rusia pe tema securităţii cibernetice (MAE rus)

Autorităţile de la Moscova nu exclud faptul că Administrația americană a lui Donald Trump, care este pe picior de plecare, va încerca să creeze obstacole suplimentare pentru noua conducere, astfel încât noul președintele ales al SUA, Joe Biden, să nu poată întreprinde măsuri de restabilire a dialogului cu Rusia în domeniul securității cibernetice. Declaraţia respectivă aparţine purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, şi a fost făcută în cadrului unui briefing susţinut vineri, 15 ianuarie, la Moscova.
„Informaţiile vehiculate atât de frecvent cu privire la atacurile comise de hackeri ruşi asupra resurselor statului și resurselor nestatale din SUA au devenit deja o rutină” – a mai afirmat Zaharova.
Diplomatul a reamintit despre o declarație comună recentă a FBI, a Agenției de Securitate Națională – NSA și a Agenției pentru securitate cibernetică și protecția structurilor cibernetice, precum și a Biroului Directorului Serviciului de Informații din SUA cu privire la comiterea unui nou presupus atac.
Potrivit acesteia, astfel de declarații denotă doar un singur fapt: că administrația americană, care urmează să plece, a decis ca pe ultima sută de metri să „crească miza”.
„Se creează impresia că, prin eforturile comune ale celor patru agenții de aplicare a legii, structuri ale puterii, se încearcă o calomniere simultană a Rusiei, iar președintele încă în exerciţiu al SUA încearcă – şi o vom spune franc – să-și acopere spatele în fața democraților și în faţa amenințărilor acestora de a-l pune sub acuzare” – a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.
După cum a adăugat Zaharova, Moscova nu exclude faptul că administrația americană care urmează să plece va continua acest joc al său, și anume tentativele de a crea obstacole suplimentare pentru viitoarea putere, pentru a-l împiedica pe Joe Biden să restabilească dialogul cu Rusia în domeniul securității cibernetice internaționale.
Serviciile de informații americane au susţinut recent că Rusia ar putea fi implicată în atacuri cibernetice, care au afectat departamentele guvernamentale americane și companii private, atacuri care au fost identificate în luna decembrie 2020.
Partea rusă respinge categoric aceste supoziţii. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, a calificat acuzațiile formulate împotriva Moscovei drept unele „total nefondate”./vdraguta/cvanatoru

(www.russian.rt.com – 15 ianuarie)