Ministerul Muncii va verifica beneficiarii de venitul minim garantat sau de ajutor pentru sprijinirea familiei

Ministerul Muncii va face inspecții pentru a verifica dacă beneficiarii de venitul minim garantat sau de ajutor pentru sprijinirea familiei sunt persoane care doresc să își caute un loc de muncă sau dacă se complac cu aceste forme de sprijin, anunță ministrul Raluca Turcan. Într-o postare pe internet, ea afirmă că în România există persoane care cumulează câte șase sau șapte ajutoare de la stat, primite sub diverse forme. Raluca Turcan propune acordarea unor pachete integrate de ajutoare celor care se află în situații vulnerabile, pentru a-i sprijini pe cei care au nevoie și pentru a încuraja munca în cazul celor care pot fi activi. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 ianuarie)/ilixandru/sdm2