Previziunile săptămânii 18 – 24 ianuarie 2021

Luni, 18 ianuarie

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 11:00 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții – etaj 3, cam. 3063 și online

* Premierul Florin Cîţu se întâlnește cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene – ora 10:00, la sediul Guvernului

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 500 milioane lei

* Secretarul de stat pentru afaceri europene din cadrul MAE, Iulia Matei, participă la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale, care se va desfăşura în format videoconferinţă, la Bruxelles. Pe agenda discuţiilor se află prezentarea priorităţilor Preşedinţiei portugheze la Consiliul UE şi o informare privind stadiul organizării Conferinţei privind viitorul Europei. Totodată, în perspectiva reuniunii informale a liderilor europeni din 21 ianuarie, vor fi abordate aspecte legate de coordonarea la nivelul UE pentru gestionarea pandemiei de Covid-19

* Oradea: Conferinţă de presă organizată de PSD Bihor – ora 10:00

* „Rămâneţi în iubirea mea şi veţi aduce rod mult” (cf.In 15, 5-9) este tema aleasă pentru Octava Mondială de rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (18 – 25 ian.). Programul zilei:

  • ora 17:00 – la Biserica Ortodoxă – Caşin, Bd. Mărăşti nr. 16. Cuvântul de învăţătură este ţinut de Biserica Reformată Calvineum

* Iași: Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor în bisericile şi capelele romano-catolice din Iaşi şi parohiile învecinate (18 – 25 ian.):

  • ora 17:00 – Ziua I: Deschiderea Săptămânii de Rugăciune – Capela Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” Iaşi (Copou, Str. Văscăuţeanu nr. 6)

* Declaraţie de presă susţinută de Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan – ora 11:00, la sediul Primăriei Municipiului București

* Primăria Sectorului 2 organizează o dezbatere publică a Proiectului de hotărâre privind instituirea taxei speciale de salubrizare pentru utilizatorii casnici (persoane fizice) fără contracte de prestări servicii de salubrizare şi pentru aprobarea Regulamentului privind implementarea, determinarea cuantumului, încasarea şi administrarea acesteia pe raza Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti – ora 18:00, pe platforma de videoconferinţă WEBEX (18 şi 20 ian.)

* Primăria Sectorului 4 începe lucrările la cel mai important proiect realizat de o administaţie locală. Astfel, începând cu această dată, de la ora 10:00, vor fi demarate lucrările la noua staţie de metrou care va fi construită pe Şoseaua Berceni. Acţiunea va începe cu devierea reţelelor de utilităţi aflate în trama stradală, astfel că traficul pe această arteră cu patru benzi va fi restricţionat pentru 45 de zile

* Jud. Alba: Municipiul Alba Iulia și comunele Horea și Meteș au fost introduse în scenariul roșu de combatere a pandemiei de Covid-19, acestea având o incidență de infectare mai mare de 3 cazuri active la mia de locuitori, ca urmare a unei hotărâri dispuse de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Alba. Noile măsuri vor intra în vigoare de astăzi, de la ora 24:00 și se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia sau în funcţie de modificările intervenite în ceea ce priveşte rata de incidenţă

* Jud. Bistrița-Năsăud: Conform Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud C.J.S.U 8/17.01.2021, începând de astăzi, se introduc restricţii în unităţile administrativ teritoriale Miceştii de Câmpie şi Milaş, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 şi mai mică de 3/1000 de locuitori

* Botoșani: Ședinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Botoșani – ora 10:00, în sistem de audioconferință

* Buzău: Şedința extraordinară de îndată a Consiliului Județean Buzău – ora 10:30

* Carei: Şedinţă extraordinară de îndată a Consiliului Local Carei – ora 11:00, online

* Moreni, jud. Dâmbovița: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, la Spitalul Municipal Moreni – ora 11:00

* Dezbaterea cu tema „Egalitatea de arme între apărare și acuzare – mit sau realitate?” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București va fi transmisă live și va putea fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii – ora 19:30. Invitați: dr. Ion Duvac, Președinte al Intell Psy Synergic Group, av. Mădălin Enache, Senior Partner Enache Pirtea & Associates, av. Simona Pirtea, Managing Partner Enache Pirtea & Associates, proc. Alexandra Șinc, formator Institutul Național al Magistraturii. Moderator: jud. drd. Cris

* Eveniment online de lansare a raportului final de observare a alegerilor parlamentare din 5-6 decembrie 2020, publicat de coaliţia FiecareVot – ora 11:00, transmisiune live pe pagina https://www.facebook.com/ExpertForum

* CNS Cartel ALFA organizează acțiuni de protest în perioada 14 ianuarie – 28 februarie, sub sloganul „Muncă decentă – justiție socială – dialog social”. Programul zilei:

  • În București, Caravana drepturilor sociale se va îndrepta către Administrația Prezidențială, cu o acțiune programată de la ora 10:00

* Chișinău: România, alături de Ucraina, Israel, Olanda sau Suedia, au fost excluse de pe lista zonelor roşii pentru care se impune carantină de 14 zile la intrarea în Republica Moldova. Astfel, începând de astăzi, românii care vor intra în Republica Moldova nu vor mai fi obligaţi să se autoizoloze

* Consiliul de Administraţie al Băncii Naționale a decis, vineri, 15 ianuarie, reducerea de la 1,5 la 1,25% a ratei dobânzii de politică monetară, începând cu această dată. BNR a mai hotărât reducerea cu un sfert de procent a ratelor dobânzilor pentru facilitatea de depozit şi de creditare. De asemenea, Banca Centrală a mai stabilit păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituțiilor de credit

* Institutul Național de Statistică publică date privind cifra de afaceri în serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor în noiembrie 2020 și cifra de afaceri în comerţul cu ridicata în luna noiembrie 2020

* Sinaia: Primăria Sinaia, în parteneriat cu Ministerul Energiei, organizează webinar-ul ElectricUP – programul de investiții cu finanțare nerambursabilă de maxim 100.000 Euro pentru IMM-uri și operatorii economici din domeniul HORECA – ora 11:00

* Dezbatere publică pe tema proiectului Sistemului Informaţional Integrat de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL 2.0) organizată de Comunitatea Forestierilor – Fordaq – ora 15:00, online, webinar ZOOM

* București/ Cluj-Napoca/ Timișoara: Astăzi va sosi în România, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara, a cincea tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech, care constă în 87.750 doze. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră

* Începe vaccinarea pentru persoanele programate pentru etapa a II-a a acestui proces, în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login

  • În Bucureşti, în urma unei analize efectuate împreună cu Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, care a avut în vedere asigurarea unor centre cu mai multe fluxuri de vaccinare, în prima fază s-a decis organizarea la nivelul Capitalei a unui număr de şapte centre, cu 22 puncte de vaccinare, organizate în unităţile medicale
  • Jud. Constanța: Vaccinarea ar putea începe de astăzi, în mod etapizat, în cele 17 centre amenajate în județ, dintre care două vor fi în municipiul Constanţa, la Spitalul modular de pe stadionul Portul şi la Pavilionul Expoziţional. Alte centre de vaccinare se vor găsi la Cernavodă, Hârşova, Sanatoriul Balnear Mangalia şi Spitalul din Medgidia, Cogealac, Techirghiol, Mihail Kogălniceanu, Cobadin și Negru Vodă, în diverse alte spații, grădiniţe care nu au fost date în folosinţă, centre sportive, săli de sport. La Eforie, de asemenea, centrul va fi într-o bază de tratament care a fost pusă la dispoziţie gratuit
  • Jud. Iaşi: Începe efectiv a doua etapă de vaccinare, fiind stabilite primele 17 din cele 38 de centre de vaccinare împotriva COVID-19, dintre care 12 se află în municipiul Iaşi, iar celelalte cinci centre fiind în municipiul Paşcani şi în localităţile Hârlău, Târgu Frumos, Podu Iloaiei şi Tomeşti
  • Jud. Sibiu: De astăzi va începe vaccinarea pentru celelate categorii de persoane prevăzute a fi imunizate în etapa a II-a. Direcţia de Sănătate Publică Sibiu a stabilit că, pentru început, vor fi deschise cinci centre de vaccinare, două în municipiul Sibiu şi câte unul în oraşele Mediaş, Avrig şi Agnita. În judeţul Sibiu au fost identificate un număr total de 19 centre de vaccinare comunitare, care urmează a fi deschise etapizat, în funcţie de fluxul de persoane care doresc să se vaccineze şi de gradul de aprovizionare cu dozele de vaccin necesare

* Timişoara: De astăzi, în oraş vor fi operaţionale pentru început, numai două centre de vaccinare anti-COVID-19, având în vedere că numărul de doze alocate este foarte redus

* Timișoara: Universitatea de Vest din Timișoara, prin Departamentul de Științe ale Educației, organizează cea de-a IX-a ediție a programului „10 PENTRU EDUCAȚIE”, cu ateliere online desfășurate în perioada 18 – 22 ianuarie, un model de colaborare cu mediul educațional preuniversitar, care înseamnă 10 teme actuale, 10 ateliere, 10 forumuri de dezbatere, 10 întrebări și 10 soluții. Cadrele didactice interesate vor beneficia gratuit de formare în zece teme actuale în științele educației. Fiecare atelier va fi urmat de o dezbatere privind o problemă centrală, iar discuțiile vor fi centrate pe elaborarea unei soluții. Formatul atelier – forum va permite un schimb real de informații între cadrele didactice universitare și preuniversitare pentru o mai bună armonizare în activitatea curentă. Toate atelierele sunt susținute de profesori, conferențiari, lectori universitari și practicieni cu competențe demonstrate în domeniu. Din programul zilei:

  • ora 15:00 – Prevenirea și managementul comportamentelor contra-agresive în clasa de elevi – lect. univ. dr. Ioana Dârjan
  • ora 17:00 – Aspecte ale relaționării adult – copil în perioada educației timpurii – lect. univ. dr. Otilia Bersan

* Evenimente organizate de Muzeul Naţional al Literaturii Române, dedicate Zilei Culturii Naţionale (15 ianuarie):

  • ora 19:00 – Arta fotografică în România – eveniment on-line. Participă: Eugen Negrea, președintele Asociației Artiștilor Fotografi, Nic Hanu, Gabriel Stanciu și Andrei Pandele, artiști fotografi
  • ora 21:00 – Arta contemporană în direct #5 – eveniment on-line. Invitați: Maria Manolescu și Romelo Pervolovici

* Cluj – Napoca: Programul dedicat Zilei Culturii Naționale 2021 la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”:

  • ora 12:00 – „Freamăt” de versuri. Eminescu în cele mai frumoase poezii – activitate interactivă pentru copii. Activitatea va avea loc on-line, pe platforma ZOOM. Participă elevi de la Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea”

* Giurgiu: Biblioteca Judeţeană „I. A. Bassarabescu” Giurgiu, prezintă, de Ziua Culturii Naţionale, în perioada 15 – 31 ianuarie, o suită de evenimente culturale în mediul online, pe pagina de Facebook a bibliotecii, realizate în cadrul unor parteneriate instituţionale (cu Palatul Copiilor Giurgiu – regizor Antoniu Florin, actriţa Antoniu Georgeta) dar şi oferit de voluntari, tineri iubitori de cultură din municipiu (studenta Miriam Candoi şi masteranda Ruxandra Tudor – scriitoare). Din program:

  • ora 10:00 – regizorul Florin Antoniu – dramatizare – „Înger și demon”, de Mihai Eminescu (în colaborare cu Palatul Copiilor Giurgiu)

* Oradea: În cadrul proiectului „Iosif Vulcan 180” dedicat Zilei Culturii Naționale (15 – 20 ian.), care își propune să familiarizeze publicul interesat cu activitatea și biografia celui mai important animator cultural post pașoptist din Transilvania, Iosif Vulcan (un pionier în promovarea limbii și culturii române în Transilvania aflată sub auspiciile Imperiului Austro-Ungar) are loc evenimentul central al manifestării, proiecția în aer liber a unui scurtmetraj dedicat lui Iosif Vulcan – între orele 18:00 – 19:00, în parcarea centrului comercial Prima Shops

* Sfântu Gheorghe: Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Centrul European de Studii Covasna Harghita, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și Asociația GRIT organizează premierea în cadrul concursului de recitări online din lirica românească, adresat iubitorilor de poezie de toate vârstele – la Casa Orășenească de Cultură Covasna

* Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) continuă seria episoadelor evenimentului online „Săptămâna Presei Româneşti. Pagini luminoase de istorie”, cu cea de-a treia parte, care prilejuiește întâlnirea cu reperele jurnalismului de rezistenţă din anii comunismului, sinteză prezentată de Nicolae Băciuţ, jurnalist şi scriitor, coordonator al Filialei Târgu-Mureş a UZPR – ora 17:00. De asemenea, va putea fi vizionată o producţie care are în prim-plan presa tehnică şi jurnalismul de ştiinţă, moment realizat de scriitorul Alexandru Mironov şi de jurnalistul Cristian Român. Evenimentul online poate fi vizionat pe pagina web www.uzp.org.ro

* Serile Rotary Club Pipera – Moştenitorii României Muzicale – În dialog cu violonistul Alexandru Tomescu, o sesiune de Q&A moderată de Cristina Comandaşu, redactor-şef Radio România Muzical – ora 18:00, pe platforma Zoom (ID: 83844177039, Passcode: 847625)

* Vernisajul expoziției „Coexistențe”, care cuprinde lucrări de grafică și pictură realizate de artiștii Bogdana Contraș, Bianca Ioniță, Andreea Dosinescu, Eugen Vasile Iovan, Vlad Fodor și Sergiu Moise – ora 18:00, la Galeria Simeza, Str. Gheorghe Magheru nr. 20. Expoziția este deschisă în perioada 17 – 30 ianuarie, între orele 11:00 – 19:00

* Uniunea Armenilor din România organizează Zilele Filmului Armenesc, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentați 4 regizori de origine armeană din România: Andrei Inizian, Armine Vosganian, Andrei Teodorescu și Florin Kevorkian. În perioada 18 – 22 ianuarie, va fi prezentată o selecție de scurt metraje, lung metraje și documentare din filmografiile personale. Filmele pot fi vizionate online pe canalul de Youtube al Uniunii Armenilor din Romania – https://www.youtube.com/playlist?list=PLEUjh8NG-ibiemmvmuCnjXnshOCS-atma

* Cluj – Napoca: Zece zile de filme românești și discuții cu profesioniști din cinematografie îi așteaptă pe iubitorii de cinema între 15 și 24 ianuarie, pe platforma de streaming TIFF Unlimited, cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Programul va fi completat de discuții online despre filme, valorile pe care acestea le aduc în discuție și istoria cinema-ului românesc. Fiecare film va fi disponibil gratuit pe unlimited.tiff.ro, timp de 24 de ore, începând cu ora 20:00. Din program:

‣ Scurtmetraje românești premiate:

  • „Opinci” (2019), regia Anton și Damian Groves
  • „Celed”, regia Anghel Damian
  • „El iubește ochii mei”, regia Enxhi Rista
  • „Havana Cuba”, regia Andrei Huțuleac

* Craiova: În cadrul proiectului „Hektomeronul” al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova sunt prezentate timp de 100 de zile, 100 de poveşti cu 100 de regizori de teatru din tot atâtea ţări pornind de la „Decameronul”, scris de Giovanni Boccaccio – pe website-ul www.hektomeron.com în regim de live streaming din Sala Mare „Amza Pellea” a teatrului (15 ian. – 24 apr.). Episoadele vor fi jucate în limba română cu subtitrare în engleză de către actorii Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, excepţie făcând episodul regizat de către Radu Afrim, care va lucra cu un artist din afara ţării. Programul zilei:

  • ora 20:00 – regizor: Istvan K. Szabo / Ungaria, actor: Adrian Andone. Episodul: Ziua 3. Povestea 5

* Deva: Vernisajul expoziției personale de pictură „Ecce Mundo”, autor John Pîrva – ora 18:00, la Galeria Națională de Artă „FORMA”, Bd. Decebal nr. 8. Expoziția se va putea vizita zilnic, între 18 ianuarie și 17 februarie, în intervalul orar 10:00 – 18:00

* Galaţi: Are loc inaugurarea expoziţiei „Impresii din New York” realizată de artistul Florian Doru Crihană – ora 17:00, la Galeria de Artă „Nicolae Mantu”, Str. Domnească nr. 19. Expoziţia organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Galaţi şi prezentată de criticul de artă Mariana Tomozei Cocoş va putea fi vizitată în perioada 18 ian. – 5 feb.

* Sibiu: Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă o serie de povestiri, mituri şi legende în cadrul proiectului „Tradiţii TO GO” – o explorare inedită a sărbătorilor de peste an. Programul zilei:

  • ora 10:00 – „Atanasie şi Chiril” – în spaţiul virtual pe pagina de Facebook TNRS şi cea a Muzeului ASTRA

* Meciuri din etapa a 17-a a Ligii I de fotbal:

  • Iaşi: CSM Politehnica Iaşi – AFC Botoşani – ora 17:00, pe Stadionul „Emil Alexandrescu”
  • Giurgiu: AFC Astra Giurgiu – Universitatea Craiova – ora 20:00, pe Stadionul „Marin Anastasovici”

* Ungaria: Are loc un meci în Erste Liga la hochei pe gheaţă: Titanok – Corona Braşov Wolves – ora 19:30

*****

– Bruxelles: Sesiunea plenară a Parlamentului European (18 – 21 ian.)

– Bruxelles: Reuniune a miniștrilor de finanțe din zona euro (Eurogrup), în sistem videoconferință

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor afacerilor europene pentru pregătirea Summitului pentru sănătate din 21 ianuarie

– Strasbourg: Adunarea Parlamentară a CoE și Congresul Autorităților Locale și Regionale vor organiza o masă rotundă online despre „Democrația reprezentativă împotriva crizei climatice”, ca parte a contribuției lor la cea de-a 9-a ediție a Forumul mondial pentru democrație cu tema „Poate democrația să salveze mediul?”. Participanții vor include membri ai APCE și ai Parlamentului European, precum și membri ai Congresului. Masa rotundă va fi transmisă în direct

– Luxemburg: Eurostat prezintă date despre Produsul Intern Brut în trimestrul III din 2020

– Amman, Iordania: Vizita președintelui egiptean, Abdel Fattah al-Sisi

– Berlin: Reuniune a Consiliului de Miniștri pe tema Covid-19, prezidat de cancelarul Angela Merkel

– Roma: Discurs al prim-ministrului italian, Giuseppe Conte, în Camera inferioară a Parlamentului

– Ankara, Turcia: Vizita șefului diplomației germane, Heiko Maas

– Moscova: Conferință de presă anuală a șefului diplomației ruse, Serghei Lavrov

– Italia: Majoritatea regiunilor intră de astăzi în izolare pentru aproape o lună. Trei zone devin roşii, iar ale nouă devin portocalii, alături de cele trei zone care erau deja portocalii de o săptămână. Sunt permise ieşirile din casă între orele 5:00 şi 22:00 doar din motive de muncă, de sănătate şi de strictă necesitate. Magazinele rămân închise, cu excepţia celor alimentare, a farmaciilor şi a tutungeriilor. Restaurantele şi barurile pot să livreze mâncare şi produse la domiciliu, la nivel naţional, chiar şi în cele cinci zone galbene. Sunt interzise deplasările de la o regiune la alta până la 15 februarie. De asemenea, până pe 15 februarie, toţi cei ce intră în Italia trebuie să prezinte un test molecular negativ, efectuat cu 48 de ore înainte de plecare, sau dacă nu, să intre în carantină pentru două săptămâni

– Franța: Intră în vigoare măsura prezentării unui test negativ Covid-19, obligatoriu pentru toți cetățenii din afara Uniunii Europene

– Franța: Începe campania de vaccinare împotriva Covid-19 pentru persoanele cu vârsta de peste 75 de ani și pentru cele cu risc crescut

– München, Germania: Intrarea în vigoare a obligației de a purta măști de tip FFP2 în transportul public și în magazinele din Bavaria. Purtarea măștilor FFP2 este obligatorie numai pentru persoanele cu vârste peste 15 ani. Copiii de la 6 ani în sus vor fi însă obligați să poarte, atât în mijloacele de transport în comun, cât și în magazine, măștile obișnuite de tip „comunitar”

– Londra: Acțiune în justiție a fostului șef laburist, Jeremy Corbyn, împotriva excluderii sale din grupul parlamentar laburist

– Londra: Conferința CBI privind propunerile bugetare

– Paris: Anunțarea ghidului Michelin 2021

– Kiev, Ucraina: Conferință de presă a deputatului Oleksandr Dubinsky, vizat de sancțiuni economice din partea Statelor Unite

– Doha, Qatar: Reluarea zborurilor între Qatar și Emiratele Arabe Unite

– Teheran, Iran: Conferință de presă a purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe

– Ghana: Redeschiderea școlilor

– Madrid: Reuniunea Consiliului executiv al Organizaţiei Mondiale a Turismului (18 – 19 ian.)

– Geneva, Elveția: Conferinţă de presă pentru prezentarea Agendei 2021 a Forumului Economic Mondial de la Davos

– Atena: Grecia va începe să relaxeze restricţiile impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19, permiţând regiunilor cu rate mici de infectare să primească din nou clienţi. Magazinele și saloanele de înfrumusețare se redeschid cu anumite condiții

– Geneva: Ședința Consiliului executiv al OMS – Organizația Mondială a Sănătății privind programul, bugetul și administrația (18 – 26 ian.)

– Geneva: Publicarea unui al doilea raport intermediar al Grupului independent de evaluare a răspunsului la pandemie

– Geneva: Participanţii la dialogul politic inter-libian vor vota asupra unui mecanism de selectare a unei „autorități executive unificate temporare”, care va fi înlocuită de un guvern permanent ce va fi ales în mod democratic de poporul libian pe 24 decembrie

– Rusia: Începând de astăzi, are loc lansarea unei vaccinări în masă a populaţiei Rusiei împotriva COVID-19. Rusia, care se plasează pe poziţia a patra în lume ca număr al cazurilor de COVID-19, a început în luna decembrie vaccinarea pe scară largă contra acestei boli

– Quito, Ecuador: Sosirea primelor doze de vaccin anti-Covid-19 de la Pfizer/BioNTech

– Elveţia: Intrarea în vigoare a unor noi restricții împotriva Covid-19

– Londra: Intră în vigoare obligativitatea de a prezenta un test negativ pentru COVID-19 pentru călătorii care intră în Marea Britanie

– Atena: Elevii de liceu se întorc la școală (18 – 19 ian.)

– Polonia: Şcolile primare din Polonia se redeschid parţial; alte măsuri împotriva coronavirusului rămân în vigoare: limitarea numărului de participanţi la adunările publice, închiderea mallurilor, barurilor, restaurantelor, cinematografelor şi teatrelor

– Moscova: Verdict în procesul lui Azat Miftakhov, un tânăr matematician acuzat de tulburarea ordinii publice

– San Fernando De Henares, Spania: Audieri finale în procesul a trei bărbați pentru susținerea atacurilor din 2017 din Catalonia

– Zakopane, Polonia: Deschiderea stațiunilor montane, în ciuda restricțiilor anti-Covid-19

– Italia: Deschiderea stațiunilor de schi

– Austria: Redeschiderea localurilor şi restaurantelor pentru rezidenţii care prezintă un test negativ (18 – 24 ian.)

– Serbia: Începând cu această dată, când începe cel de-al doilea semestru, elevii vor merge la şcoală după modelul stabilit în septembrie la începutul anului şcolar, respectiv, elevii din clasele I-VIII se vor întoarce în bănci, în timp ce elevii de liceu vor învăța după modelul hibrid – o săptămână cu prezență fizică şi o săptămână online

– Abu Dhabi: Al 13-lea summit al Forumului Global al ONU asupra Migraţiei şi Dezvoltării va avea loc online (18 – 26 ian.)

– Paris: Listarea în premieră, la bursă, a companiei Stellantis, noul nume al producătorului auto italiano-american Fiat Chrysler Automobiles și al companiei franceze de producție franceză PSA Group, după finalizarea unui acord de fuziune

– Cairo: Este anunţată o nouă descoperire arheologică (Noul imperiu) la Saqqara

– Frankfurt: Raport trimestrial privind distribuţia creditelor în zona euro

– Paris: Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile publică datele privind înmatriculările noi de automobile în luna decembrie 2020 în Uniunea Europeană

– Beijing, China: Publicarea datelor privind PIB-ul pe 2020

– Seul, Coreea de Sud: Este așteptat verdictul în procesul lui Lee Jae-yong, moștenitorul fondatorului Samsung, rejudecat pentru corupție

– Oran, Algeria: Verdict în procesul lui Kaddour Chouicha, responsabil pentru drepturile omului, al soției sale jurnalist și al altor 12 activiști

Marți, 19 ianuarie

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 12:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală – online și la sediul Senatului
  • ora 12:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – online și la sediul Senatului

* În conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Afacerilor Interne organizează, de la ora 10:00, dezbaterea publică pe tema Ordinului ministrului afacerilor interne pentru aprobarea Normelor tehnice de siguranță privind construcția și amenajarea poligoanelor de tragere (detalii suplimentare pe pagina de internet a instituției). Având în vedere condițiile speciale determinate de necesitatea respectării măsurilor de protecție individuală împotriva răspândirii COVID-19, activitatea (estimată a avea loc pe parcursul a două ore) va fi organizată online, în sistem videoconferință.  La această întâlnire sunt invitați să participe reprezentanți ai M.A.I., precum și reprezentanți ai societăţii civile care şi-au exprimat interesul faţă de acest proiect

* Conform Ministerului Justiţiei, 16 persoane şi-au depus candidatura pentru a ocupa funcţia de procuror european delegat în România. Procedura de selecţie se va desfăşura după următorul calendar:

  • 19 ian. – Afişarea listei candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la interviu;
  • 19 – 22 ian. – Programarea şi stabilirea eventualelor aspecte tehnice cu candidaţii;
  • 25 – 28 ian. – Interviul în faţa Comisiei de selecţie;
  • 29 ian. – Afişarea rezultatelor selecţiei
  • 29 ian. – 2 feb. – Transmiterea listei candidaţilor pentru funcţia de procuror european delegat procurorului-şef european

* „Rămâneţi în iubirea mea şi veţi aduce rod mult” (cf.In 15, 5-9) este tema aleasă pentru Octava Mondială de rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (18 – 25 ian.). Programul zilei:

  • ora 17:00 – Catedrala Episcopală Greco-Catolică „Sf. Vasile cel Mare”, Str. Polonă nr. 50 – Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Reformată – Șos. Viilor

* Iași: Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor în bisericile şi capelele romano-catolice din Iaşi şi parohiile învecinate (18 – 25 ian.). Din program:

  • ora 17:00 – Ziua a II-a: Biserica „Sfântul Anton de Padova”, Iaşi – Cartier Alexandru cel Bun, Str. Tabacului nr. 2

* Piatra Neamț: Ședință extraordinară online, în sistem videoconferință, a Consiliului Judeţean Neamţ – ora 16:00, în sala de şedinţe „Ion Creangă”

* Timișoara: Alegerea celui de-al doilea viceprimar al Timișoarei, în persoana lui Cosmin Tabără, în cadrul ședinței Consiliului Local – ora 17:00, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul

* Ședința Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 10:00

* Suceava: Începând cu ora 16:00, va avea loc cea de-a patra ediție a Conferințelor RRDJ (Revista Română de Jurisprudență), transmisă LIVE, cu tema, „Jurisprudența Curții de Apel Suceava”. Moderatorul dezbaterii va fi prof. univ. dr., jud. Evelina Oprina, Director Revista Română de Jurisprudență. Din program:

  • ora 16:05 – Lansarea nr. 3/2020 a RRDJ (cuprinde spețe comentate din jurisprudența CA Suceava și articole ale judecătorilor acestei instanțe). Participă: prof. univ. dr., jud. Evelina Oprina, Director RRDJ; jud. Cristinel Grosu, Președintele Curții de Apel Suceava; av. Liviu Mihai, Decan al Baroului Suceava și executor judecătoresc Sarmis Câmpulungeanu, Președinte CEJ Suceava

* CNS Cartel ALFA organizează acțiuni de protest la sediul partidelor politice din arcul de guvernare, sub sloganul „Muncă decentă – justiție socială – dialog social”

* Zürich, Elveția: Conferința de presă organizată de World Economic Forum cu prilejul lansării Global Risks Report 2021. Pentru prima dată, în contextul pandemiei, conferința de presă este organizată virtual, jurnaliștii din România având ocazia de a participa la eveniment, de a adresa întrebări și de a intra în dialog video despre principalele riscuri globale cu experți internaționali – ora 11:00 (ora României). Este necesară înregistrarea prealabilă la www.wef.ch/grr21reg, iar întrebările pot fi adresate fie prin intermediul paginii de înregistrare, fie direct către aelc@weforum.org. La conferință vor participa: Børge Brende, President, World Economic Forum; Saadia Zahidi, Managing Director, World Economic Forum; Carolina Klint, Risk Management Leader, Continental Europe, Marsh; Peter Giger, Group Chief Risk Officer, Zürich Insurance Group și Guillaume Barthe-Dejean, Director, Chairman’s Office, SK Holdings

* Evenimente organizate de Muzeul Naţional al Literaturii Române, disponibile pe site-ul MNLR, pe paginile de Facebook și Instagram ale MNLR, precum și pe platforma web culturaindirect.ro (15 – 31 ian.). Printre partenerii media: Radio România Cultural

  • ora 10:00 – Selecție din literatura română (Ion Creangă, I. L. Caragiale, Marin Sorescu, Tristan Tzara) – recital Lari Giorgescu – la sediul MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8
  • ora 17:00 – Ștefan Firică despre Ion Minulescu, Lucian Blaga și Anton Holban – la sediul MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8
  • ora 21:00 – Memoria obiectelor mici și mari pe înțelesul tuturor #2 – eveniment on-line. Invitat: Alexander Hausvater, regizor –la Casa Memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”, Bd. Prof. Doctor Gheorghe Marinescu nr. 19

* Începând cu ora 19:00, pe paginile de Facebook Cărturești și Polirom – facebook.com/Carturesti și facebook.com/polirom.editura – are loc o discuție pornind de la romanul „Vântul, duhul, suflarea” de Andreea Răsuceanu, apărut de curând la Editura Polirom, și în ediție digitală, prefaţă de Paul Cernat. Vor vorbi, alături de autoare: Paul Cernat, Bogdan Crețu, Angelo Mitchievici. Moderator: Adela Greceanu

* Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti prezintă un recital de flaut susținut de Pethő Rebeka, câștigătoarea la ultima ediție a premiului „In memoriam Ludovic Bács”, acordat împreună cu Fundația ACCUMM. La pian: Termes Rita, profesor acompaniator la catedra de suflători a Academiei de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. Recitalul poate fi urmărit pe pagina de Facebook sau pe canalul de YouTube al Institutului, de la ora 19:00

 * Cluj – Napoca: Zece zile de filme românești și discuții cu profesioniști din cinematografie îi așteaptă pe iubitorii de cinema între 15 și 24 ianuarie, pe platforma de streaming TIFF Unlimited. Programul va fi completat de discuții online despre filme, valorile pe care acestea le aduc în discuție și istoria cinema-ului românesc. Fiecare film va fi disponibil gratuit pe unlimited.tiff.ro, timp de 24 de ore, începând cu ora 20:00. Din program:

  • „Cinema, mon amour”, regia Alexandru Belc
  • „Șarmul discret al Bucureștiului”, regia Karin Wegsjö

* Craiova: În cadrul proiectului „Hektomeron” al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova sunt prezentate timp de 100 de zile, 100 de poveşti cu 100 de regizori de teatru din tot atâtea ţări, pornind de la „Decameronul”, scris de Giovanni Boccaccio – pe website-ul www.hektomeron.com în regim de live streaming din Sala Mare „Amza Pellea” a teatrului (15 ian. – 24 apr.). Episoadele vor fi jucate în limba română cu subtitrare în engleză, de către actorii Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, excepţie făcând episodul regizat de către Radu Afrim, care va lucra cu un artist din afara ţării. Programul zilei:

  • ora 22:30 – Regizor: Manoel Prazeres / Brazilia. Actor: Monica Ardeleanu. Episodul: Ziua 8. Povestea 5

* Iași: Ateneul din Iași prezintă spectacolul „Eram și Era”, regia: Ovidiu Ivan – ora 19:00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”. Printre partenerii media: Radio România Iași

* Meciuri din etapa a 17-a a Ligii I de fotbal:

  • Voluntari: FC Voluntari – FC UTA Arad – ora 15:00, pe Stadionul „Anghel Iordănescu”
  • Ovidiu: FC Viitorul Constanţa – FCSB – ora 20:00, la Academia „Hagi” – Stadion Central

*****

– Bruxelles: Are loc o reuniune UE – NATO la nivel înalt, cu participarea președintelui Consiliului European, Charles Michel, a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, și a Înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, Josep Borrell, dedicată noii administrații americane și relațiilor cu Ankara

– Bruxelles: Parlamentul European organizează o dezbatere privind transparența contractelor de vaccinare anti-Covid-19

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului Afaceri Economice și Financiare al UE (ECOFIN)

– Strasbourg: Adunarea Parlamentară a CoE (Comisia APCE pentru afaceri juridice și drepturile omului) va organiza o audiere parlamentară online în cadrul raportului pregătit de Jacques Maire privind „Otrăvirea lui Aleksei Navalnîi”, în prezența opozantului rus, fondatorul Fundației Anticorupție, a lui Christo Grozev, jurnalist de investigație la Bellingcat, și a altor participanți. Audierea va fi transmisă în direct

– Strasbourg: Ca parte a Forumului mondial pentru democrație, o discuție – forum online intitulată „Contând pe vocile cetățenilor, nu doar numărând voturile” va prezenta mai multe experiențe cu adunările cetățenilor la nivel național. De asemenea, va lua în considerare principalele lor avantaje în procesul decizional și de ce pot juca un rol crucial atât în ​​fața crizei climatice, cât și a crizei de încredere în instituțiile democratice

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 20 de hotărâri privind Lituania, Republica Moldova, Țările de Jos, România, Rusia, Serbia, Spania, Elveția și Turcia

– Washington: Ultima zi în funcție a președintelui SUA, Donald Trump

– Roma: Discurs al primului-ministru italian, Giuseppe Conte, în fața Senatului

– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, se întâlnește cu președinții regionali ai landurilor cu privire la restricțiile anti-Covid-19

– Washington: Janet Yellen, nominalizată de Joe Biden la conducerea Departamentului Trezoreriei, este audiată de Senat în vederea confirmării sale în funcţie

– Washington: Antony Blinken, nominalizat de Joe Biden la conducerea Departamentului de Stat, este audiat în Senat în vederea confirmării sale în funcţie

– Washington: Generalul în retragere, Lloyd Austin, nominalizat de Joe Biden la conducerea Departamentului Apărării, este audiat în Senat în vederea confirmării sale în funcţia de şef al Pentagonului

– Washington: Audiere de confirmare în Comisia de specialitate a Senatului a lui Alejandro Mayorkas, candidat la conducerea Ministerului pentru Securitate Internă

– New York: Urmează să aibă loc o reuniune publică a Consiliului de Securitate al ONU privind Republica Centrafricană

– Vélizy-Villacoublay, Franța: Conferință de presă online a grupului Stellantis, „născut” în urma fuziunii dintre Peugeot și Fiat, cu Carlos Tavares, CEO

– Washington: Intrarea în vigoare a includerii rebelilor houthi din Yemen pe lista neagră teroristă americană

– Winnipeg, Canada: Audieri în cadrul cererii de eliberare a omului de afaceri Peter Nygard, acuzat de infracțiuni sexuale

– Teheran, Iran: Briefing de presă al purtătorului de cuvânt al guvernului, Ali Rabiei

– Accra, Ghana: Audiere a Curții Supreme în urma contestației depuse de opoziție cu privire la rezultatul alegerilor prezidențiale

– Hsinchu, Taiwan: Exerciții militare înainte de sărbătoarea de Anul Nou

– Kiev, Ucraina: Reluarea procesului privind asasinarea jurnalistului Pavel Sheremet, născut în Belarus, care se stabilise de câțiva ani în Ucraina

– Paris: Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile (ACEA) publică date privind înregistrările de mașini noi în UE în decembrie și rezultate pe 2020

– Paris: Agenția Internațională pentru Energie publică raportul lunar privind petrolul

– Frankfurt, Germania: Banca Centrală Europeană prezintă o anchetă trimestrială privind distribuția creditelor în zona euro

– Londra: Audieri în procesul intentat de Meghan Markle împotriva Associated Newspapers, pentru violarea vieții private (19 – 20 ian.)

– Paris: Procesul lui Edouard Balladur și al lui François Léotard în fața Curții de Justiție, în cazul Karachi (19 ian. – 11 feb.)

– Paris: Tribunalul din Paris examinează fondul cazului lui Pissarro, jefuit de naziști

– San Francisco, SUA: Netflix prezintă rezultatele trimestrului IV

– Adrar, Algeria: Verdict în procesul lui Laid Elazaoui, Laroui Hassen, Boufares Abderrahmane, Boughenissa Benouda și Abdelatif Bensalah, pentru „atac asupra persoanei președintelui” și difuzarea de „știri false”

– Annaba, Algeria: Verdict în procesul jurnalistului Mustapha Bendjama, editor al cotidianului Le Provincial

– Paris: Prezentări de modă masculină (19 – 24 ian.)

Miercuri, 20 ianuarie

* Arad: Ședinţă extraordinară a Consiliului Local al municipiului Arad – ora 10:00, în Sala „Regele Ferdinand”, Bd. Revoluţiei nr. 75

* Baia Mare: Ședinţă extraordinară a Consiliului Local al municipiului Baia Mare – ora 14:00, în Sala de Conferințe Millennium III, clădirea M1, Str. V. Lucaciu

* Cluj-Napoca: Ședință extraordinară a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca – ora 14:00, online

* Constanța: Ședință ordinară a Consiliului Județean Constanța – ora 13:00, în regim de videoconferință

* Râmnicu Vâlcea: Ședință extraordinară a Consiliului local al municipiului Râmnicu Vâlcea – ora 11:00, la Filarmonica „Ion Dumitrescu”, Sala „Lahovari”

* CNS Cartel ALFA organizează acțiuni de pichetare la Ministerului Finanțelor Publice, sub sloganul „Muncă decentă – justiție socială – dialog social”

* Societatea de Științe Juridice și Baroul București organizează dezbaterea „Mai bine nu: rezilierea contractului de achiziție publică” – ora 19:30, transmisie live online, gratuit, pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE, sau în pagina dezbaterii

* Pentru a marca pe data 30 ianuarie, în mai multe ţări ale lumii, Ziua Internaţională a Nonviolenţei în Şcoli cu scopul promovării ideii de educare a copiilor în armonie, solidaritate şi respect, Asociația CONIL în parteneriat cu Școala Primară CONIL organizează în perioada 20 – 30 ianuarie expoziția virtuală de desen și pictură – „ O călătorie în lumea prieteniei”  în cadrul căreia vor fi expuse lucrări ale copiilor cu vârste cuprinse între 6 – 12 ani din școli partenere, din țară și străinătate

* Editura Polirom lansează online cel mai recent roman al scriitorului Radu Țuculescu, „Femeia de marțipan”, publicat în colecția Fiction Ltd. – ora 19:00, via ZOOM pe pagina de Facebook a Editurii Polirom: facebook.com/polirom.editura. Invitați, alături de autor: Liviu Antonesei, Paul Farkas și Raul Popescu. Moderator: Adina Dinițoiu

* Cluj-Napoca: Program Reactor Cluj – Focus: dramaturgie contemporană la Reactor (15 – 31 ian.)

  • ora 20:00 – Spectacole difuzate online: „Proteine fluorescente” de Alexandra Pâzgu, regia: Leta Popescu (primul spectacol realizat după un text scris în cadrul rezidenţei Drama 5, care se desfăşoară la Reactor în fiecare an, începând cu 2016) şi „Rândul 3, aproape de margine” de Alexa Băcanu, regia: Sânziana Stoican – pe pagina de Youtube a Reactor. Proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii. Toate evenimentele lunii ianuarie sunt gratuite

* Baia Mare: Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” organizează vernisajul expoziției temporare „JUBILIARA 45” prin care se celebrează împlinirea a 45 de ani de la înființarea Secției de Științe Naturale în cadrul Muzeului Județean Maramureș – ora 12:00, online, pe pagina de facebook a Muzeului

*****

–  Washington: Ceremonia de învestire a celui de-al 46-lea președinte al Statelor Unite, Joe Biden

– Washington: Sunt marcați 60 de ani de la învestirea în funcție a lui John F. Kennedy, cel de-al 35-lea președinte al Statelor Unite

– Varșovia, Polonia: Ședință a Consiliului de Administrație al Frontex – Agenția Europeană de Grăniceri (20 – 21 ian.)

– Riga, Letonia: Comemorarea a 30 de ani de la represiunea sovietică împotriva mișcărilor de independență

– Berlin: Conferință de presă pentru prezentarea celei de-a 71-a Berlinale – Festivalul Internațional de Film din Berlin care se va desfășura online (1 – 5 mar.)

– Maroc: Ridicarea restricțiilor impuse în toată țara pentru a lupta împotriva Covid-19

 – Istanbul, Turcia: Reluarea procesului presupușilor complici care l-au ajutat pe Carlos Ghosn la Istanbul în timpul zborului său către Liban din Japonia

– Podgorica, Muntenegru: Vot în parlament asupra legii privind libertatea religioasă

– Berlin: Salonul agricol „Grüne Woche” („Săptămâna verde”), desfășurat online (20 – 21 ian.)

– New York: Președintele Agenției Americane de Telecomunicații, Ajit Pai, părăsește această funcție

– Teheran, Iran: Sunt marcați 40 de ani de la eliberarea a 52 de ostatici americani reținuți la ambasada de la Teheran

Joi, 21 ianuarie

* Arad: Ședinţă publică ordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad – ora 9:00, în Sala „Regele Ferdinand”, Bd. Revoluţiei nr. 75

* Societatea de Științe Juridice și Baroul București organizează dezbaterea „The Golden Eye: ANAF” – ora 19:30, transmisie live online, gratuit, pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE, sau în pagina dezbaterii

* Institutul Francez din România sărbătorește lectura în toate formele, raliindu-se la evenimentul internațional „Nopțile lecturii” / „Les Nuits de la lecture”. România participă la cea de-a 5-a ediție a evenimentului organizat de Ministerul francez al Culturii în întreaga lume, printr-o serie de evenimente online: întâlniri cu scriitori, mese rotunde, ateliere de lectură în franceză și română pentru cei mici, jocuri sau lecturi muzicale (21 – 24 ian.)

* Concert susținut de trupa Celelalte Cuvinte – ora 21:30, la Hard Rock Cafe

* Arad: Filarmonica de Stat Arad susține un concert simfonic dedicat Unirii Principatelor Române, dirijor: Cristian Neagu – ora 19:00, la Palatul Culturii

* Iași: Filarmonica „Moldova” din Iași susține un concert simfonic dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, în interpretarea orchestrei simfonice, sub bagheta dirijorului Bogdan Chiroșcă – ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților (21 și 22 ian.)

* Pitești: Concert simfonic dedicat Zilei Culturii Naționale și Micii Uniri susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijor: Leonard Boga, solistă: Diana Jipa – vioară – ora 19:00, la Centrul Multifuncțional

* Ploiești: Concert dedicat Unirii Principatelor Române susținut de orchestra simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, cu Matei Pop la pupitrul dirijoral, și pianista Ioana Maria Lupașcu ca solistă – ora 19:00. Concertul se va desfășura cu public și va fi transmis și integral live pe Virtual Concert Hall

* Sibiu: Concert susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Sibiu, dirijor: Horia Andreescu, solist: Adam Chirilă Adrian – contrabas – ora 19:00, în Sala Thalia

* Timișoara: Teatrul Național din Timișoara prezintă în format live-streaming joi, 21 ianuarie 2021, spectacolul „Homer. 2020” după Homer, regia artistică Mihaela Lichiardopol, Ion-Ardeal Ieremia și Sabin Popescu. Spectacolul va fi transmis în direct din Sala 2, de la ora 19:00, pe canalul  YouTube, pe pagina de Facebook a Teatrului Național și pe site-ul Teatrului Național www.tntimisoara.com.

* Austria: Colaborarea dirijorului Ion Marin cu Universitatea Mozarteum Salzburg continuă și în acest an, ca invitat la pupitrul Orchestrei Universității în cadrul Festivalului Mozartwoche 2021. Alături de el, va participa în premieră pentru România și Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, pentru una dintre cele mai importante capodopere ale muzicii sacre – Missa solemnis în Do minor Waisenhausmesse, K. 139, aparținând lui Wolfgang Amadeus Mozart

*****

– Bruxelles: Vizita șefului diplomației turcești Mevlüt Çavuşoğlu

– Edinburgh, Regatul Unit al Marii Britanii: Verdict pentru a afla dacă Scoția poate solicita un nou referendum privind independența sa

– Frankfurt, Germania: Reuniunea Consiliului Guvernatorilor Băncii Centrale Europene pe probleme de politică monetară în zona euro, urmată de o conferinţă de presă

– Canada: Sfârșitul perioadei de închidere a frontierelor internaționale canadiene, cu excepția celei cu Statele Unite

– Franța: Este preconizată redeschiderea restaurantelor, ca nouă măsură de relaxare a restricțiilor impuse de pandemia de Covid-19

– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Sfârșitul procesului unui fost administrator al băncii Vaticanului, Angelo Caloia

– New York: Pronunțarea sentinței pentru Tony Hernandez, fratele președintelui din Honduras, condamnat pentru trafic de droguri

– Calgary, Canada: Reluarea zborurilor Westjet pe 737 MAX pe linia Calgary – Toronto

– Yaoundé, Camerun: Procesul a trei soldați urmăriți penal pentru uciderea a 13 civili

– Gap, Franța: Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), raliul Monte-Carlo (21 – 24 ian.)

– Anterselva, Italia: Cupa Mondială de biatlon feminin, Etapa Anterselva (21 – 24 ian.)

Vineri, 22 ianuarie

* CNS Cartel ALFA organizează acțiuni de protest la sediul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, sub sloganul „Muncă decentă – justiție socială – dialog social”

* Concert susținut de trupa rock Timpuri Noi – ora 22:30, la Hard Rock Cafe

* Deva: Teatrul de Artă Deva prezintă premiera spectacolului „D’ale carnavalului”, adaptare după I.L.Caragiale în regia artistică a lui Mihai Panaitescu – ora 19:00, la sediul din Str. 1 Decembrie nr. 15

* Timișoara: Opera Națională Română Timișoara prezintă spectacolul „Bărbierul din Sevilla” de Gioacchino Rossini, susținut de Operă în data de 28 mai 2012 – ora 19:00, gratuit, pe canalul Youtube, pe pagina de Facebook și pe siteul oficial al Operei Naționale Române din Timişoara, www.ort.ro

* Timișoara: Teatrul German de Stat Timișoara prezintă spectacolul „Après Ski”, gândit și interpretat de Niko Becker, după un text de Klaus Eckel – ora 19:30, online, pe platforma de difuzare Eventim, de unde pot fi achiziționate și biletele

* Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, va participa la o videoconferinţă cu preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, în cadrul căreia va afla când vor fi vaccinaţi sportivii care urmează să concureze la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi amănuntele legate de acest proces

* În cadrul etapei a 18-a din Liga 1 la fotbal au loc meciurile:

  • Târgoviște: Chindia Târgoviște – FC Academica Clinceni – ora 17:00, pe Stadionul „Eugen Popescu”
  • București: FCSB – FC Voluntari – ora 20:00, pe Arena Națională

*****

– New York: Intrarea în vigoare a Tratatului ONU privind interzicerea armelor nucleare

– Bruxelles: Zona Euro: indicele PMI compus (servicii plus industrie), din ianuarie, prima estimare (Markit)

– Anvers, Belgia: Decizie în procesul unui diplomat iranian acuzat de un atac planificat lângă Paris în 2018

– Londra: Este așteptat verdictul în procesul privind cazul camionului frigorific în care au fost uciși 39 de imigranți vietnamezi

– Crans-Montana, Elveția: Cupa Mondială de schi alpin feminin, Etapa Crans-Montana (22 – 23 ian.)

– Anterselva, Italia: Cupa Mondială de biatlon masculin, Etapa Anterselva (22 – 24 ian.)

– Kitzbühel, Austria: Cupa Mondială de schi alpin masculin, Etapa Kitzbühel (22 – 24 ian.)

Sâmbătă, 23 ianuarie

* Iași: Ateneul Național din Iași prezintă, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, spectacolele:

  • ora 11:00 – „Dumbrava basmelor muzicale”, regia: Ioan Iulian Sandu
  • ora 19:00 – „Comedie cu olteni”, regia: Ovidiu Cuncea

* Iași: Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova” Iași susține un concert coral dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, sub bagheta dirijorului Bogdan Cojocaru – ora 19:00, în Sala „Eduard Caudella” – Casa Balș

* Târgu Mureş: Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu Mureş prezintă prima reprezentaţie cu public a spectacolului „Nişte fete”, de Neil LaBute, regia: Laura Moldovan – ora 19:00, în Sala Mică a Teatrului. Spectacolul va fi transmis și în regim live streaming

* În cadrul etapei a 18-a din Liga 1 la fotbal au loc meciurile:

  • Sfântu Gheorghe: ACS Sepsi OSK – Astra – ora 12:30, pe Stadionul Municipal
  • Arad: UTA Arad – FC Argeș – ora 14:45, pe Stadionul „Francisc von Neuman”
  • Craiova: Universitatea Craiova – FC Viitorul – ora 21:00, pe Stadionul „Ion Oblemenco”

*****

– Paris: Deschiderea Centrului de Artă Contemporană „Bourse de Commerce – Colecția Pinault”

– Libia: Termen limită pentru plecarea totală a mercenarilor și a soldaților străini, desfășurați în țară

– Lahti, Finlanda: Cupa Mondială de schi fond masculin, Etapa Lahti (23 – 24 ian.)

Duminică, 24 ianuarie

* Iași: Ateneul Național din Iași prezintă, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, spectacolele:

  • ora 11:00 – „Harap-Alb”, regia: Erica Moldovan
  • ora 19:00 – „Povestea Unirii”, regia: Ovidiu Lazăr
  • ora 19:00 – Concert susținut de Corul Marii Uniri, dirijor Andrei Fermeșanu, și Corul de Copii al Municipiului Iași, condus de Raluca Zaharia – live streaming, pe ateneuiasi.ro

* Sibiu: Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, în parteneriat cu Muzeul ASTRA Sibiu prezintă,  în cadrul proiectului „Tradiţii TO GO”, spectacolul „Mica Unire” – ora 10:00, pe pagina de Facebook TNRS şi cea a Muzeului ASTRA

* Timișoara: Teatrul Național din Timișoara prezintă spectacolul „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale, regia artistică: Ada Lupu Hausvater – ora 18:00, transmis  prin live stream, în direct din Sala Mare, pe site-ul instituției, pe canalul YouTube și pe pagina de Facebook a Teatrului

* În cadrul etapei a 18-a din Liga 1 la fotbal au loc meciurile:

  • Mediaș: Gaz Metan Mediaș – FC Politehnica Iași – ora 18:00, pe Stadionul Gaz Metan
  • Botoșani: FC Botoșani – Dinamo București – ora 20:00, pe Stadionul Municipal

*****

– Portugalia: Primul tur al alegerilor prezidențiale

– Barcelona, Spania: Sunt programate alegerile pentru funcţia de preşedinte al clubului spaniol de fotbal FC Barcelona