Revista presei internaționale – 19 ianuarie 2021

RADOR, 18 ianuarie – Un eveniment petrecut cu două zile în urmă umbrește deocamdată pandemia noului coronavirus – o dramă ce pare să se eternizeze.

Este vorba despre liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi, care, după cum se știe, a fost arestat, duminică, la sosirea sa din Germania. Să vedem mai întâi ce spune presa rusă. Ziarul financiar moscovit Kommersant relatează că “un reprezentant al Ministerului rus al Afecerilor Interne a anunțat că Navalnîi a fost arestat pentru 30 de zile, el urmând să fie eliberat pe data de 15 februarie”. Potrivit aceluiași ziar, „într-un mesaj postat pe Youtube, Navalnîi i-a îndemnat pe susținători să iasă în stradă, iar Leonid Volkov, șeful organizației pe care Navalnîi o reprezintă, a anunțat că, pe data de 23 ianuarie, vor fi organizate mitinguri în toată țara”. Un ziar independent, Moscow Times, notează că, „timp de aproximativ 15 ore de la sosire, avocaților și susnținătorilor lui Navalnîi nu li s-a permis să ia legătura cu el”. Mai mult, „purtătoarea sa de cuvânt a precizat că, luni, avocații săi au fost anunțați cu doar un minut înainte că el va fi audiat”. În plus, ziarul Pravda subliniază că, „din cauza încălcărilor repetate ale eliberării sale condiționate, Navalnîi ar putea trece de la arestarea preventivă la cea efectivă”.

“Din partea Kremlinului, asta este o dovadă de slăbiciune”, ar fi declarat Alexei Navalnîi, citat de ziarul francez Le Parisien. Iar umările acestui eveniment, nu par să se lase așteptate. Ziarul italian Corriere della Sera informează că, „prin vocea  reprezntantului său pentru politică externă, Joseph Borrel, Uniunea Europeană a dat de înțeles că intenționează să-i aplice Rusiei o serie de sancțiuni”. În plus, potrivit aceluiași ziar, „comisarul ONU pentru dreptuile omului, Michelle Bachelet, a cerut eliberarea imediată a lui Navalnîi”.

“În contexul apariției vaccinului împotriva COVID-19, lumea se află în pragul unui eșec moral”. Afirmația aparține șefului Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care, potrivit ziarului britanic The Independent, “le-a cerut statelor și producătorilor să distribuie vaccinul în lume într-un mod mai judicios“. Dar, judicios sau nu, Israelul, de exemplu, își are politica sa în materie de vaccin. Cotidianul israelian Ha’aretz informează că “Ministerul israelian al Sănătații nu a publicat o serie de aliniate ale contractului său cu firma Pfizer, cum ar fi, de exemplu, costul contractului”. În plus, “Israelul a refuzat să ofere firmei Pfizer informații legate de identitatea persoanelor vaccinate“. Și tot legat de vaccinul anticoronavirus, din California ne parvin niște informații alarmante. Potrivit ziarului american Los Angeles Times, “un epidemiolog a avertizat organele de resort să nu mai folosescă un anume stoc din vaccinul produs de Moderna din cauză că un număr neobișnuit de mare de oameni au reclamat reacții alergice”.

Să rămânem însă în Statele Unite, unde apropiata învestire a președinteluiu-ales Joe Biden dă dureri de cap nu numai forțelor de ordine, ci și politicienilor înșiși. Iată cîteva din articolele de presă care ilustrează neliniștea cu care este așteptat apropiatul eveniment. “Participanții la repetiția ceremoniei de învestitură a lui Biden, evacuați din cauza unui foc de armă auzit în apropierea Capitoliului”, anunță cotidianul The New York Times. Ieri, “viitoarea vicepreședintă a Statelor Unite, Kamala Harris, a demisionat din funcția de senator din partea statului California pentru a-și putea prelua noua funcție”, relatează ziarul american The Washington Post.”Biden va debuta prin niște decrete menite să șteargă epoca Trump”, titrează cotidianul spaniol ABC, după care explică: „Deși democrații l-au criticat pe Trump pentru obiceiul de a hotărî prin decret ceea ce trebuia să hotărască Congresul, Biden se pregătește să pornescă o avalanșă de ordine prin care să elimine cele mai controversate măsuri din ultimii patru ani.”.

De același lucru este  preocupată și revista germană Stern, care titrează:”Un anti-Trump -cum vrea Biden să schimbe Statele Unite în doar 100 de zile”. Iar britanicul The Times crede că “speranțele de schimbare ale lui Biden vor depinde de capcitatea sa de a negocia”.

Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR