Péter Szijjártó a pledat pentru prezența permanentă a misiunii de observare OSCE în Transcarpatia

La negocierile avute marți, la Haga, ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, i-a solicitat noului înalt comisar OSCE pentru minorități, Kairat Abdrakhmanov, ca misiunea specială de observare a organizației în Ucraina să fie prezentă permanent și în Transcarpatia, deoarece în multe cazuri au loc atrocități care îi amenință fizic pe maghiarii de aici, iar pentru Comisia Europeană nu este importantă sprijinirea minoritățile naționale autohtone. După negocieri Péter Szijjártó a declarat, Agenției de Presă MTI, că săptămâna trecută, Bruxelles-ul „a trântit ușa” în fața comunităților minorităților naționale din Europa. ”Comisia Europeană a dat un semnal clar că pentru Bruxelles sprijinirea imigranților ilegali este mai importantă decât sprijinirea cauzei minorităților naționale autohtone din țările europene”, a subliniat ministrul de externe, referindu-se la faptul că vinera trecută Comisia Europeană a anunțat că nu are în vedere crearea nici unei noi legislații în legătură cu inițiativa cetățenească europeană Minority SafePack. Comisia Europeană și-a motivat decizia prin faptul că în anii care au trecut de la prima depunere a aceste inițiative, din 2013, au fost adoptate o serie de măsuri care oferă soluții la propunerile prezentate în această inițiativă. ”Este o rușine, este o decizie inacceptabilă din partea Comisiei Europene și tocmai de accea pentru noi, maghiarii, este important să atragem atenția altor organizații internaționale și să le solicităm ajutorul în situațiile în care drepturile minorităților maghiare de dincolo de granițele Ungarie sunt încălcate”, a precizat oficialul ungar, care a adăugat că prin decizia sa Bruxelles-ul i-a clasat pe maghiarii din Transcarpatia, Transilvania, Voivodina și Slovacia în urma persoanelor care sosesc în condiții ilegale în Europa din diferite continente. Oficialul ungar a atras atenția asupra faptului că în Transcarpatia au loc de multe ori atrocități care îi amenință fizic pe maghiarii de aici. ”Se vede clar că extremiștii ucraineni nu vor să cedeze şi promovează în continuare o politică agresivă. În acest context este important ca organizațiile internaționale – în special Organizația pentru Securitate și Cooperare din Europa (OSCE) – să acorde o atenție specială acestei chestiuni”, a spus Péter Szijjártó, care i-a solicitat înaltului comisar OSCE pentru minorități, Kairat Abdrahmanov, numit în această funcție anult trecut în decembrie, ca misiunea specială a OSCE din Uncraina să monitorizeze nu numai partea de Est, ci şi cea de Vest a Ucrainei, și să stabilească o prezență permanentă în Transcarpatia. Péter Szijjártó a mai menționat că săptămâna viitoarea se va deplasa la Kiev, deoarece ”canalele de comunicare trebuie menținute deschise”. Ministrul ungar de externe are încredere că relațiile dintre cele două țări pot fi readuse pe terenul încrederii reciproce și crede că și omologul său ucrainean, Dmitri Kuleba, împărtășește acest punct de vedere.”Am încredere că pot fi realizate anumite progrese în relațiile bilaterale asupra cărora cea mai mare influență o are, evident, modul în care ne tratăm minoritățile noastre”, a subliniat ministrul ungare de externe pentru Agenția de Presă MTI./rganciu/pvelisar

(MTI – 20 ianuarie)