Protestele sindicale vor continua cu pichetarea Ministerului de Finanțe

Realizator: Caravana protestelor sindicale organizate de Cartel Alfa continuă miercuri cu pichetarea Ministerului de Finanțe. Ieri sindicaliștii și-au prezentat nemulțumirile la sediile partidelor din coaliția de guvernare, unde reprezentanții lor s-au întâlnit cu liderul PNL, Ludovic Orban, și cu cel al USR PLUS, Dan Barna. Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a participat la discuții.
Bogdan Hossu: Sunt nemulțumiți cei din sectoarele bugetare datorită înghețării drepturilor marginale și a salariilor pentru anul 2020 şi nu se face creșterea de până în 8%, care era pentru a-şi atinge parametrii legii de salarizare unice bugetare. Sunt nemulțumiți pensionarii, pentru că nu sunt calculate corect pensiile. Sunt nemulțumiți cei din sectorul privat datorită faptului că mai mult de o treime din salariaţi nici până la ora actuală nu au, practic, majorate salariile brute cu transferul de taxe sociale de la angajator la angajat.
Realizator: O parte dintre aceste revendicări ar putea fi rezolvate în perioada următoare, potrivit vicepremierului Dan Barna, care nu a spus însă concret care vor fi acestea. El am scris însă pe Facebook, după întâlnire, că sunt și solicitări care trebuie privite în contextul unei economii care se află într-o situație de criză și al unui buget care trebuie să se încadreze în deficitul de 7% din PIB./ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTULALITĂŢI – 20 ianuarie)