Autoritățile din București urmează să ia în discuţie primele măsuri de relaxare a restricțiilor – declară prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu

Realizator: Județul Timiș continuă să aibă la nivel național cea mai mare rată de infectare cu coronavirus, aproape patru cazuri la mia de locuitori, iar peste pragul de trei la mie, așadar zone roșii, mai sunt doar Ilfovul și Clujul. Bucureștiul figurează de două zile ca zonă galbenă, sub trei cazuri la mia de locuitori, iar dacă situația se menține și mâine autoritățile locale ar urmă să ia primele măsuri de relaxare a restricțiilor după mai multe luni de interzicere a activităților în spații închise – a explicat într-o intervenție la TVR prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu:
Traian Berbeceanu: În situația pe care cu toții ne-o dorim în care ne vom situa sub acel prag de trei la mie vom convoca o ședință extraordinară a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență și vom propune adoptarea unei hotărâri prin care să relaxăm atât cât ne permit normele legale măsurile restrictive aflate în vigoare. Printre altele, permiterea funcționării cu o capacitate de maxim 30% a sălilor de spectacol, teatrelor și cinematografelor, restaurante, baruri și cafenele, și nu în ultimul rând permiterea activităților cu publicul operatorilor economici care sunt licențiați în domeniul jocurilor de noroc, de asemenea, în limita de 30% din suprafața spațiului destinat.
Realizator: Și primarul general Nicușor Dan scrie într-o postare pe internet că își dorește să se relaxeze cât mai repede restricțiile dar, subliniază el, în același timp trebuie să ne asigurăm pe cât posibil că nu ne întoarcem în scenariul negativ. Bucureștenii, inclusiv oamenii din domeniul educației, culturii, horeca vor predictibilitate și trebuie să ne străduim să oferim asta, spune Nicușor Dan, citat de reporterul RRA, Atena Teognoste./ahincu/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (21 ianuarie)