Liderii politici de la Bucureşti au transmis mesaje de felicitare noului preşedinte al SUA, Joe Biden

Liderii politici de la Bucureşti au transmis mesaje de felicitare noului preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden, cu ocazia învestirii sale. Preşedintele Klaus Iohannis a scris pe Twitter că este convins că Bucureştiul şi Washingtonul vor continua să dezvolte Parteneriatul Strategic, în beneficiul celor două popoare, care vor lucra în spiritul unor veritabile valori transatlantice. La rândul său, vicepremierul Dan Barna a subliniat că Statele Unite reprezintă un model pentru România, iar „valorile fundamentale americane – precum libertatea, domnia legii şi democraţia – sunt şi ale noastre”. De asemenea, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a salutat preluarea mandatului de către Joe Biden şi a afirmat că doreşte ca parteneriatul dintre România şi SUA să fie extins şi benefic ambelor ţări.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 ianuarie)/denisse