Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi oprită controlat, pentru realizarea unor lucrări de remediere

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi oprită controlat în noaptea de vineri spre sâmbătă pentru realizarea unor lucrări de remediere. Măsura vine în contextul apariției unei defecțiuni la circuitul tehnologic clasic secundar al unității, anunță joi producătorul de energie Nuclearelectrica. Manevrele de reducere a puterii vor începe exact la miezul nopții. Oprirea controlată a fost anunțată inițial pentru jumătatea acestei luni, însă a fost amânată, pentru a asigura producția de energie, pe fondul înregistrării unor temperaturi deosebit de scăzute. Operațiunea de acum nu va afecta securitatea nucleară, personalul sau populația. Lucrările de remediere se vor realiza cu respectarea procedurilor specifice, a dat asigurări compania. Data la care Unitatea 1 va fi reconectată la sistemul energetic național va fi anunțată ulterior.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 ianuarie)/dstanesc