Google a acceptat să plătească redacțiile și site-urile de știri franceze, dacă le folosește informațiile

Premieră în Europa, obținută de presă din Franța. Gigantul american al internetului, Google, a acceptat să plătească redacțiile și site-urile de știri, dacă le folosește informațiile, potrivit Legii franceze a drepturilor de autor.

Alianța presei de informație generală, care a obținut acordul, spune că este un început pentru remunerarea editorilor de către platformele digitale care le preiau articolele. Corespondenta noastră la Paris, Daniela Coman relatează.

Reporter: Plata se va face în funcție de mai multe criterii, între care: contribuția la difuzarea de informații, volumul zilnic de publicații și publicul care accesează informația pe internet. Negocierile s-au derulat într-un cadru fixat de Autoritatea pentru concurență din Franța.

Această înțelegere înseamnă recunoașterea efectivă a drepturilor conexe ale editorilor de presă și începutul remunerării acestora de către platformele digitale pentru utilizarea conținutului publicat online, a declarat Pierre Louette, președintele alianței de presă și directorul general al grupurilor de presă Les Échos-Le Parisien.

Alianţa presei de informație generală din Franța reunește aproape 300 de ziare, reviste și site-uri de știri, naționale și locale, între care și cele mai mari cotidiene – Le Monde, Le Figaro și Libération. Acordul-cadru, cu durata de tre ani, nu acoperă însă întreaga presă franceză, Agenția France Presse, de exemplu, aflându-se încă în negocieri cu Google./csimion/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 ianuarie