De la 1 februarie va începe administrarea vaccinului Moderna la nivelul centrelor de vaccinare din România

Administrarea vaccinului Moderna, pentru care rapelul se realizează la 28 de zile, va începe de la 1 februarie la nivelul centrelor de vaccinare din România – informează Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19. Comitetul amintește că începând de mâine, 28 ianuarie, se pune în aplicare procesul de reprogramare a persoanelor incluse în etapa a doua de vaccinare din categoria domenii esențiale. Astfel, o persoană programată inițial pentru administrarea primei doze la data de 28 ianuarie va fi reprogramată pe 8 februarie, cu rapel la data de 8 martie. Sunt peste 35.000 de persoane care aveau programarea inițială în perioada 28 ianuarie – 11 februarie și care vor fi reprogramate la un interval de 10 zile. Toate persoanele ce vor fi reprogramate vor fi înștiințate prin SMS și e-mail./rpatulea/cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 ianuarie)