Ministerul rus de Externe a comentat declarațiile Occidentului referitoare la Navalnîi

Declarațiile Occidentului referitoare la Navalnîi și acțiunile neautorizate din Rusia sunt regizate, ele au fost făcute ca la indigo, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova.

„Am atras atenția asupra declarațiilor regizate, făcute ca la indigo și lansate practic simultan ale politicienilor occidentali referitoare la acțiunile ilegale care s-au desfășurat pe teritoriul țării noastre, precum și asupra declarațiilor în legătură cu alte probleme interne din Rusia. Mulți oficiali, mai ales din Occident, au exersat în mod evident să construiască niște fraze frumoase, toate foarte asemănătoare”, a declarat Zaharova la un briefing ținut astăzi.

„Este ciudat să auzim astfel de declarații din partea unor țări în care poliția nu se jenează să recurgă la mijloace speciale – nu este vorba nicidecum doar de bastoane, de gaze lacrimogene, de aruncătoare de apă, de gloanțe de cauciuc – împotriva civililor care ieșiseră să-și exprime protestul democratic – fie ele demonstrații ale ‘vestelor galbene’, asaltul Capitoliului, nemaivorbind deja de numeroasele ciocniri produse în timpul împrăștierii, de către trupele speciale occidentale locale, a reprezentanților societății civile care se pronunță împotriva restricțiiilor legate de COVID-19 practic în toate țările din Vechea Lume”, a adăugat Zaharova./snicolau/cpodea

www.ria.ru – 28 ianuarie