Restricție de tonaj (7,5 tone) pe DN22, între Smârdan și Tulcea

Din cauza viscolului care produce vizibilitate redusă, CNAIR si Poliția Rutieră au decis, începând cu ora 10:00, restricționarea circulației pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN22, între Smârdan(TL) și Tulcea (TL).

 În acest moment, pe sectorul menționat, se patrulează și se acționează cu 7 ATB-uri.

Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.

Imagini de la intervențiile Regionalelor CNAIR puteți vedea pe pagina de facebook a companiei: https://www.facebook.com/cnadnr