Audi Hungaria revine la programul în trei schimburi

Compania Audi Hungaria revine de luni la producţia în trei schimburi, de la cea într-un singur schimb, la care a fost constrânsă de scăderea producţiei cauzată de întreruperile aprovizionării cu semiconductori – a anunţat Mónika Czechmeister, directoarea de comunicare a întreprinderii de automobile, cu sediul în oraşul Győr. Într-o declaraţie dată agenţiei ungare de presă MTI, Mónika Czechmeister a precizat faptul că, în ultima perioadă, cererea pentru semiconductori a crescut la nivel mondial în aşa măsură încât livrarea pieselor a întâmpinat întârzieri semnificative, uneori fiind chiar blocată. Acest lucru a produs un impact negativ asupra funcţionării fabricilor de automobile din toată lumea, astfel şi asupra Audi Hungaria, care din 18 ianuarie a introdus regimul de lucru într-un singur schimb. “Construcţia de motoare s-a desfăşurat practic conform regimului normal de producţie, dar au intervenit câteva perioade de producţie redusă, cu oprirea parţială a unor schimburi”, a relatat directoarea. Mónika Czechmeister a subliniat faptul că instabilitatea aprovizionării cu piese de schimb nu poate fi exclusă nici în viitor, însă se încearcă minimizarea efectelor asupra producţiei. Evoluţia condiţiilor este atent urmărită şi analizată împreună cu reprezentanţii concernului. Directoarea a evidenţiat situaţia extrem de bună a comenzilor privind producţia de autovehicule, astfel că se lucrează la capacitate maximă pentru a putea fi onorate comenzile clienţilor. În acest scop, producţia de cinci zile pe săptămână va fi completată în perioada următoare, în unele cazuri, cu program de lucru şi sâmbăta, iar producţia de motoare se va desfăşura conform planurilor. Compania Audi Hungaria din Győr face parte din concernul Audi, fiind cel mai important furnizor de motoare al concernelor Audi şi Volkswagen. Producţia uzinei din Ungaria a scăzut anul trecut faţă de anul 2019, astfel la Győr a fost produs în 2020 un număr de 1.661.599 de motoare, cu 307.143 mai puţine faţă de 2019. Linia de fabricaţie a produs 155.157 de autovehicule, cu 9.660 mai puţine faţă de anul precedent./lendrefy/pvelisar

(MTI – 30 ianuarie)