Calendarul evenimentelor, 1 februarie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 13:00 – Ședința Biroului Permanent şi şedința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 15:00 – Lucrări în plenul Senatului

– Deschiderea sesiunii ordinare a Senatului

– Aprobarea programului de lucru al Senatului  pentru şedinţa din 1 februarie 2021

– Alegerea membrilor Biroului permanent al Senatului

– Şedința Biroului Permanent nou ales

– Ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* Lucrări în plenul Senatului (continuare lucrări – la sediul Senatului și online)

– Aprobarea programului de lucru al Senatului  pentru perioada  2 – 6  februarie 2021

– Dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise în ordinea de zi

* Lucrări în comisiile permanente:

  • ora 11:00 – Comisia pentru cultură şi media – online
  • ora 12:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – la parter, corp B3, sala 9

– Camera Deputaţilor

* Camera Deputaţilor este convocată în prima sesiune ordinară a anului 2021 – ora 15:00

– Ministere

* Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a lansat consultările între ministere, în plan tehnic, pe grupuri de lucru pe domenii, pentru identificarea priorităţilor şi proiectelor care vor fi incluse în versiunea actualizată a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Începând de astăzi au loc loc discuţii tematice zilnice, între reprezentanţii ministerelor, pe cele 10 grupuri de lucru stabilite pe domenii. Discuţiile tematice se vor desfăşura până pe 19 februarie, în două runde, după care vor fi integrate propunerile pentru Planul actualizat. Programul zilei:

  • Transport – 1 şi 15 februarie
  • Mediu, schimbări climatice, energie, eficienţă energetică – 1 şi 15 februarie

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 700 milioane lei

– Economic

* Începând cu această dată, alocațiile de stat pentru copii vor crește cu un procent de 20%. Astfel, copiii cu vârstele cuprinse între 2-18 ani vor primi lunar de la stat suma de 214 lei, iar copiii cu dizabilități și cei cu vârste de până la doi ani vor primi lunar suma de 427 de lei

* Începând cu această dată, CFR Călători modifică rangul a 25 de trenuri InterRegio (IR), care vor deveni trenuri Regio-Expres (R-E), fără modificarea orarelor şi a staţiilor de sosiri/plecări, pentru creşterea gradului de accesibilitate la călătoria cu acest mijloc de transport

* Decontarea la 15 minute a tranzacțiilor cu energie se va aplica începând cu această dată, cu derogarea stipulată prin Ordinul ANRE nr. 230/2020, de la prevederile Ordinului ANRE nr. 63/2020

* Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 1 februarie, o monedă din argint şi una din alamă pentru colecţionare, cu tema „50 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei”

*  Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind şomajul BIM în decembrie 2020; Banca Naţională prezintă date privind Rezervele Internaţionale în ianuarie 2021; Oficiul National al Registrului Comertului prezintă date privind dizolvările de firme în 2020

– Sindicate, Patronate

* Membrii Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS protestează în faţa Guvernului, între orele 12:00 – 13:00, solicitând autorităţilor realizarea unei strategii naţionale de investiţii în sistemul sanitar, atât în infrastructura spitalicească, cât şi în resursa umană, pentru a evita tragedii precum cea de la Institutul Matei Balş

– Mediu

* În baza protocolului încheiat între Primăria Capitalei și Garda de Mediu, începând de astăzi în fiecare sector, vor funcționa echipe mixte formate din câte 4 comisari de la Garda de Mediu și 4 polițiști locali pentru a depista sursele de poluare. Primăria Municipiului București va pune la dispoziția acestor echipe stația mobilă de măsurare a calității aerului

– Medicină, Sănătate

* Începe administrarea vaccinului Moderna, pentru care rapelul se realizează la 28 de zile, la nivelul centrelor de vaccinare din România

 – Învățământ, Cercetare

* Suceava: Muzeul Naţional al Bucovinei organizează în perioada 1 – 5 februarie poiecte educaţionale, astfel:

  • „Ziua Ursului”, pentru preşcolarii şi elevii claselor I-IV – în fiecare zi, la Muzeul de Ştiinţele Naturii Suceava, în perioada amintită, între orele 10:30 – 12:00
  • „Povestea scrierii şi a instrumentelor de scris” – atelier de caligrafie, pentru elevii claselor a II-a, a III-a şi a IV-a – în fiecare zi, în intervalul menţionat, între orele 10:30 – 12:00, în Sala de Pedagogie Muzeală a Muzeului de Istorie Suceava

 – Arhive

* Sala de studiu a Serviciului Arhive Naționale Istorice Centrale se va redeschide pentru public – ora 8:30, la sediul provizoriu din Bd. Iuliu Maniu nr. 69A, vizavi de Piața Gorjului.

  • de asemenea, sunt deschise sau urmează să se deschidă publicului următoarele săli de studiu ale Arhivelor județene: Harghita (deschisă), Iaşi (deschisă), Maramureş (deschisă), Braşov (03.02.2021), Alba (08.02.2021), Bistriţa-Năsăud (01.03.2021), Constanţa (01.03.2021), Vrancea (01.02.2021), Buzău (01.03.2021), Olt (01.02.2021)

 – Cultură

* În perioada 1- 22 februarie 2021, Elite Art Gallery continuă seria expozițiilor #FRESH avându-i protagoniști pe Alexandru-Ștefan Răduță și pe Radu-Mihai Tănasă, doi dintre câștigătorii concursului de artă vizuală #FRESH, concurs inițiat de Elite Art Gallery în 2017 aflat în continuă dezvoltare şi ajuns la cea de-a patra ediție. Expoziția va fi deschisă publicului începând cu ora 11:00, cu respectarea tuturor prevederilor care se impun în starea de alertă – la Elite Art Gallery, Piaţa Naţiunilor Unite nr. 3-5, bl. B2, parter

* Craiova: În cadrul proiectului „HEKTOMERONUL” al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova sunt prezentate timp de 100 de zile, 100 de poveşti cu 100 de regizori de teatru din tot atâtea ţări pornind de la „Decameronul”, scris de Giovanni Boccaccio – pe website-ul www.hektomeron.com în regim de live streaming din Sala Mare „Amza Pellea” a teatrului (15 ian. – 24 apr.). Episoadele vor fi jucate în limba română cu subtitrare în engleză de către actorii Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, excepţie făcând episodul regizat de către Radu Afrim, care va lucra cu un artist din afara ţării. Programul zilei:

  • ora 21:00 – Regizor: Anastasia Norlund / Danemarca. Actor: Geni Macsim. Episodul: Ziua 2. Povestea 4

– S-a întâmplat într-o zi de 1 februarie

* Cu 198 de ani în urmă (1823) vornicul Mihail Sturdza, reprezentant al marii boierimi moldovene, folosea într-un „Memoriu”, pentru prima dată în viaţa politică a Ţărilor Române, noţiunea de „conservator”, pentru a desemna tendinţele marii boierimi de a păstra vechile stări de lucruri (1/13)

* Acum 174 de ani (1847) avea loc inaugurarea Teatrului de la Copou din Iaşi, cu lucrarea dramatică „Bătălia moldovenilor cu cavalerii teutoni la Marienburg”, tablou vivant de Gheorghe Asachi şi cu „Vicontele de Letorier”, vodevil de Bayard şi Dumanoir (1/13)

* Se împlinesc 160 de ani (1861) de când începeau să funcţioneze, la Bucureşti, mici ateliere pentru fabricarea muniţiilor şi materialelor de artilerie, care vor forma Arsenalul Armatei. Primul avion militar de concepţie şi construcţie românească a fost proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu şi realizat la Arsenalul Armatei (1/13)

* În urmă cu 141 de ani (1880) Ion Luca Caragiale publica, în „Convorbiri literare”, farsa într-un act „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” (1/13)

* Acum 137 de ani (1884) era publicată prima ediţie a Oxford English Dictionary. Acesta oferea toate definiţiile imaginabile în contexte diferite pentru limba engleză şi cuprindea mai mult de 100.000 de intrări. În prezent este editat de Oxford University Press şi conţine aproximativ 600.000 de cuvinte, fiind astfel cel mai lung dicţionar oficial, fapt notat în Cartea Recordurilor. Este un dicţionar de referinţă al limbii engleze

* Se împlinesc 125 de ani (1896), de când, la „Teatrul Regio” din Torino (Italia), avea loc premiera mondială a operei în patru acte „La Bohème” („Boema”), de Giacomo Puccini, sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini. Libretul este semnat de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica, după romanul „Scènes de la vie de bohème” al scriitorului francez Henri Murger. Opera avea să se impună, totuşi, mai târziu după o reprezentaţie la teatrul din Palermo şi apoi pe scenele principalelor teatre de operă din Italia

* În urmă cu 117 ani (1904) apărea, la Bucureşti, cu întreruperi până în 1938, ziarul „Adevărul de dimineaţă”. La 15/28 noiembrie 1904 apare cu titulatura distinctă „Dimineaţa”, iar la 7/20 decembrie 1904 „Dimineaţa” se separă total de „Adevărul”, impunându-se rapid ca unul dintre cele mai importante ziare ale vremii (1/14). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a apariţiei 2/15 februarie 1904

* Acum 107 ani (1914) intra în funcţiune prima instalaţie centralizată feroviară din România, pe linia Bucureşti-Ploieşti

* Cu 102 ani în urmă (1919) era desemnată prima Miss America. Pe numele ei Edith Hyde Robbins, aceasta se autointitulase „model al artiştilor”. Evenimentul a avut loc la Hotel des Artistee în Manhattan, iar premiul a constat într-un măr de aur

* În urmă cu 101 ani (1920) era înfiinţat Institutul de Istorie Naţională din Cluj-Napoca. Fondat din iniţiativa şi cu sprijinul material al regelui Ferdinand I, institutul a funcţionat în cadrul Universităţii din Cluj, fiind condus de Ioan Lupaş şi Alexandru Lapedatu. În 1949 a primit denumirea de „Institutul de Istorie și Arheologie din Cluj al Academiei Române”, iar în 1990 s-a divizat în Institutul de Istorie și Institutul de Arheologie și Istoria Artei. Din 2002, prin fuziune cu Centrul de cercetări socio-umane, s-a înființat Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, cu departamentele Istorie și Socio-Umane

* Se împlinesc 75 de ani (1946) de când norvegianul Trygve Lie (1896-1968) devenea primul secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) (până în 1953)

* Tot 75 de ani se marchează şi de la proclamarea Ungariei ca republică, avându-i ca preşedinte pe Tildy Zoltán (1889 – 1961) şi ca şef al guvernului pe Nagy Ferenc (1903 – 1979)

* Acum 47 de ani (1974) Ilie Năstase (n. 1946) era declarat, la New York, drept cel mai bun jucător de tenis al anului 1973, fiind distins cu „Racheta de aur”. Legat de acest moment tenismenul român declara: „Din 1968 a început să fie decernat anual acest trofeu, dedicat celui mai valoros jucător al lumii. Țin minte că, imediat cum am ajuns la New York, am fost invitat într-un restaurant, unde mi-a fost înmânat acest trofeu. A fost un moment deosebit pentru mine și, cred eu, pentru întreg sportul românesc. Am fost aplaudat în picioare de o sală întreagă plină de personalități”

* Acum 42 de ani (1979) sosea, la Teheran, ayatollahul Khomeini (1902 – 1989), liderul religios şiit iranian aflat de 15 ani în exil la Paris (după plecarea din Iran a şahului Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, la 16.I.1979, în urma unor puternice manifestaţii). Puterea a fost preluată de Consiliul Revoluţionar Islamic (ulterior Consiliul Revoluţiei), în frunte cu Khomeini, care, la 1 aprilie 1979, a proclamat Iranul republică islamică

* Cu 31 de ani în urmă (1990) reprezentanţii partidelor politice şi ai CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) conveneau asupra constituirii CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională) prin restructurarea CFSN, ca organ legislativ ce a funcţionat până la alegerile din 20.V.1990 (CPUN s-a constituit efectiv la 9.V.1990) şi asupra transformării FSN (Frontul Salvării Naţionale) în partid politic, urmând să participe la alegerile din 20 mai de pe poziţii egale cu celelalte forţe politice (hotărârea acestei transformări fusese luată de CFSN la 23.I.1990). FSN a fost înregistrat ca partid la Tribunalul Municipiului Bucureşti prin Decizia nr. 27 din 6.II.1990, la 7 februarie fiind dată publicităţii platforma-program a noii formaţiuni politice

* Tot acum 31 de ani (1990) era înființată editura „Humanitas”, prin preluarea patrimoniului Editurii Politice a PCR care și-a încetat activitatea. Director a fost numit filosoful și scriitorul Gabriel Liiceanu

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de când România a obţinut statutul de „invitat special” la Consiliul Europei. La 7.X.1993 a avut loc ceremonia de aderare a României ca membru cu drepturi depline

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de când preşedintele Republicii Africa de Sud, Frederik de Klerk, anunţa abrogarea tuturor legilor legate de regimul de discriminare rasială. În aprilie 1994 au avut loc primele alegeri multirasiale din R. Africa de Sud, iar Nelson Mandela a devenit primul preşedinte de culoare al ţării

* În urmă cu 29 de ani (1992), România stabilea relaţii diplomatice cu Ucraina. Imediat după aceasta s-a înfiinţat Ambasada României la Kiev, în locul Consulatului General, care funcţiona în capitala ucraineană din 1971

* Acum 28 de ani (1993) era înfiinţată Secţia de Istorie Orală din cadrul Departamentului Ştiinţă, Învăţământ, Educaţie al Radiodifuziunii Române. Pe data de 2 iunie 2000, aceasta s-a transformat în Centrul de Istorie Orală „Gheorghe I. Brătianu”. La Radioul public istoria orală a apărut în formă instituṭionalizată la începutul lui 1993 şi a fost prima formă de acest fel din ṭară. A fost ideea jurnalistului doctor în istorie Eugen Preda, pe atunci vicepreşedinte al Radioteleviziunii Române. Urmarea a fost că la 21 ianuarie 1993, în şedinṭa Consiliului de Administraṭie s-a hotărât înfiinṭarea Secṭiei de istorie orală care urma să funcṭioneze de la 1 februarie. La 19 martie s-a aprobat Regulamentul de funcṭionare a Centrului de istorie orală din cadrul Departamentului Ştiinṭă, Învăṭământ, Educaṭie. Centrul avea un consiliu ştiinṭific care îi coordona activitatea, format din istorici de prestigiu: acad. Dinu C. Giurescu, acad. Dan Berindei, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, prof. univ. dr. Zoe Petre, dr. Nicolae Fotino, Cristian Popişteanu – directorul revistei Magazin istoric -, prof. univ. Ion Stoica. În prezent, Centrul de Istorie Orală face parte din Agenția de Presă RADOR

* Acum 28 de ani (1993) România a semnat Acordul European, ce instituia o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele lor membre, pe de altă parte

* Cu 26 de ani în urmă (1995) intra în vigoare Acordul de asociere a României la Uniunea Europeană (semnat la 1.II.1993). Pe data de 23 aprilie 2005, în cadrul unei ceremonii oficiale, desfăşurate la Abaţia de Neumunster din Luxemburg, preşedintele României de la acea vreme, Traian Băsescu, a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. De la 1.I.2007 România este membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. În perioada ianuarie – iunie 2019, România a deținut, pentru prima dată, Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene

* Tot acum 26 de ani România semna, la Strasbourg, alături de reprezentanţii altor 20 de state, Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei. Adoptată la 10.XI.1994, Convenţia a intrat în vigoare la 1.II.1998

* Cu 23 de ani în urmă (1998) intra în vigoare Convenţia pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei (adoptată la 10.XI.1994 şi deschisă spre semnare, la Strasbourg, la 1.II.1995). România a semnat Convenţia chiar în prima zi, alături de reprezentanţii altor 20 de state, fiind primul stat care a ratificat documentul, la data de 29.IV.1995, depunând instrumentul de ratificare la data de 11.V.1995

* Acum 18 ani (2003) intra în vigoare Tratatul de la Nisa, care modifica Tratatul privind Uniunea Europeană, tratatele de instituire a Comunităţilor Europene precum şi anumite acte conexe. Actul a fost semnat de şefii de stat şi de guvern ai statelor membre UE la 26 februarie 2001, în cadrul Consiliului European de la Nisa (Franţa)

* În urmă cu 4 ani (2017) intra în vigoare OUG 13/2017, adoptată de Guvernul Grindeanu, pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală (privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate), prin care „independenţa justiţiei a fost încălcată grav”. Ordonanţa a scandalizat România, generând ample proteste de stradă. Camera Deputaţilor a aprobat, la 21.II.2017, Legea de respingere a acestei ordonanţe de urgenţă, lege semnată la 24.II.2017 de preşedintele României, Klaus Iohannis

* Se împlinește 1 an (2020) de când a intrat în vigoare Legea privind înfiinţarea Muzeului Naţional „Brătianu”, ca instituţie publică de importanţă naţională cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii, cu sediul în imobilul Vila Florica (ansamblul conacului Brătianu-Florica), situat în localitatea Ştefăneşti, judeţul Argeş. Prin acest muzeu este făcută cunoscută importanţa familiei Brătianu în dezvoltarea României

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Intendenţei Militare”; prin Înaltul Ordin nr. 29, emis la 1.II.1861, s-a consfinţit înfiinţarea intendenţei militare; pe baza acestuia s-a format corpul ofiţerilor de intendenţă militară, condus de intendentul general al Armatei (asimilat cu gradul de general de brigadă) şi subordonat Ministerului de Război – 160 de ani

– 1838: S-a născut Nicolae Gane, prozator şi memorialist din cercul „Junimii”; membru titular al Academiei Române din 1908, vicepreşedinte al acestui for (1912-1913) (m. 1916)

– 1848: S-a născut Sava Henţia, pictor realist, grafician, muralist, ilustrator de carte şi profesor; participant la Războiul de independenţă (1877-1878), a pictat, ca un veritabil corespondent de război, numeroase scene de campanie (m. 1904)

– 1868: S-a născut pictorul Ştefan Luchian; supranumit „poetul plastic al florilor”; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1916)

– 1876: S-a născut Octavian C. Tăslăuanu, critic literar, memorialist, publicist şi om politic; aflat la conducerea „Luceafărului” între anii 1903 şi 1919, a jucat, prin poziţia deţinută la cea mai de seamă revistă culturală a românilor transilvăneni, un rol deosebit de important în lupta dusă pe tărâm cultural pentru realizarea dezideratului de desăvârşire a unităţii naţionale (m. 1942) – 145 de ani

– 1894: S-a născut pictorul postimpresionist Lucian Grigorescu; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1965)

– 1897: A murit ofiţerul Pavel Zăgănescu, comandant al detaşamentului de pompieri care a luptat, la 13/25.IX.1848, la cazarma de pe Dealul Spirii din Bucureşti, împotriva trupelor turceşti sosite în Ţara Românească să înfrângă Revoluţia de la 1848 (n. 1815)

– 1907: S-a născut Oscar Lemnaru (nume la naştere: Oscar Holtzman), prozator, traducător (din literaturile rusă şi franceză) şi jurnalist (m. 1968)

– 1907: S-a născut silvicultorul Ion GH. Popescu-Zeletin; contribuţii în biometria forestieră şi în amenajarea pădurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1974)

– 1907: S-a născut prozatorul, traducătorul şi publicistul T. C. Stan; a fost, printre altele, redactor la Agenţia de presă RADOR, din cadrul Societății Române de Radiodifuziune (m. 1940)

– 1912: S-a născut Vasile Netea, istoric (specialist în istoria modernă a României – îndeosebi în istoria Transilvaniei, a scris cărţi în care a argumentat ideea de unitate a poporului român, insistând asupra legăturii dintre provinciile locuite de români), critic literar, folclorist, gazetar şi analist politic (m. 1989)

– 1913: S-a născut violoncelistul Serafim Antropov – Manu (m. 1988)

– 1922: S-a născut I. M. Ştefan (pseudonimul lui Alexandru Sergiu Sragher), prozator şi traducător; coautor, alături de Radu Nor, al primului roman ştiinţifico-fantastic scris în România în perioada postbelică, „Drum printre aştri” (1954) (m. 1992)

– 1926: S-a născut istoricul, arheologul şi profesorul Dumitru Protase; în activitatea de cercetare s-a aplecat îndeosebi asupra istoriei Daciei romane şi postromane; membru de onoare al Academiei Române din 2003 – 95 de ani

– 1928: S-a născut Octavian Sava (nume real: Octavian Segall), scenarist, dramaturg, autor de texte umoristice; redactor la Radio (1949-1964) şi apoi la Televiziune (m. 2013)

– 1932: S-a născut lingvistul italian de origine română Sorin Stati; stabilit în Italia din 1971; lucrări de lingvistică generală aplicată; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (m. 2008)

– 1934: S-a născut Nicolae Breban (nume complet: Nicolae Alexandru Breban), romancier, eseist, dramaturg, publicist, poet şi traducător; membru titular al Academiei Române din 2009

– 1935: S-a născut juristul şi profesorul Ion Dogaru; studii privind dreptul civil, dreptul comerţului internaţional, dreptul familiei, teoria generală a dreptului şi filosofia dreptului; fondatorul Facultății de Drept din Craiova; membru corespondent al Academiei Române din 2001 (m. 2018)

– 1935: S-a născut poetul, prozatorul şi eseistul Nicolae Motoc (m. 2013)

– 1938: S-a născut sculptorul Constantin Popovici (m. 1995)

– 1938: S-a născut pictorul Niculiţă Secrieru (m. 2002)

– 1944: S-a născut Lucian Boia, unul dintre cei mai prolifici istorici români contemporani, preocupat, îndeosebi, de istoria ideilor şi a imaginarului; a revoluţionat, după 1989, istoriografia românească, propunând o perspectivă demitizantă asupra istoriei

– 1944: S-a născut Petru Popescu, poet, prozator, scenarist şi regizor de film; stabilit în SUA (din 1975)

– 1945: S-a născut interpreta de muzică populară Elena Roizen (m. 2007)

– 1949: A murit N.[icolae] D.[imitrie] Cocea, prozator, publicist, dramaturg şi traducător (n. 1880)

– 1954: S-a născut prozatorul şi jurnalistul Tudor Dumitru Savu (m. 2000)

– 1955: S-a născut violoncelista Anca Vartolomei

– 1970: S-a născut interpreta de muzică pop Nico (Nicoleta Matei)

– 1970: A murit botanista Alice Săvulescu; cercetări în domeniile microbiologiei şi patologiei vegetale; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1905)

– 1982: A murit prozatorul Radu Petrescu; este considerat unul dintre precursorii şcolii postmoderniste româneşti, precum şi unul dintre cei mai mari autori români de jurnale (n. 1927)

– 1996: A murit părintele arhimandrit basarabean Paulin Lecca, duhovnic, scriitor, traducător şi misionar în Biserica Ortodoxă Română (n. 1914) – 25 de ani

– 1999: A murit poetul şi prozatorul Dimitrie Rachici (n. 1934)

– 2016: A murit sculptorul Sergiu Dumitrescu (n. 1954) – 5 ani

– 2017: A murit Alma Redlinger, pictoriţă, desenatoare, graficiană şi gravoare (n. 1924)

– 2020: A murit fotbalistul Ilie Bărbulescu, câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, în 1986 (n. 1957) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Ministrul portughez de Finanţe şi preşedinte al ECOFIN Joao Leao participă la un dialog economic şi schimb de opinii cu parlamentarii europeni

– Bruxelles: Directorul general în cadrul Comisiei Europene în domeniul Sănătăţii şi Siguranţei Alimentare Sandra Gallina discută cu parlamentari europeni despre cum poate bugetul UE să fie folosit pentru a susţine strategia de vaccinare împotriva COVID-19

– Luxemburg: Eurostat prezintă date privind șomajul în decembrie în zona euro

– Paris: Dezbatere a deputaților asupra proiectului de lege privind „separatismul” (1 – 12 feb.)

– Washington: Vot aşteptat în Senat pentru confirmarea lui Alejandro Mayorkas în poziţia de secretar de stat pentru Securitate Internă

– Naypyidaw, Myanmar: Prima sesiune a Parlamentului după alegerile din noiembrie

– Paris: Examinarea în primă lectură a proiectului de lege privind „respectul principiilor Republicii”

– Berlin: Summit pe tema vaccinurilor anti-Covid 19, al cancelarului Angela Merkel cu responsabili regionali şi ai fabricanţilor

– New Delhi: Ministrul indian de Finanţe Nirmala Sitharaman prezintă bugetul anual pentru următorul an fiscal care începe la 1 aprilie

– Geneva: Reuniunea Forumului de dialog politic inter-libian, sub egida ONU, (1 – 5 feb.)

– Norvegia – Conferinţa anuală Arctic Frontiers privind mizele Arcticii (1-4 feb)

– Geneva: Conferinţă de presă online a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pe tema Covid-19

– Madrid: Conferinţă de presă a autorităţilor spaniole pe tema situaţiei sanitare a ţării

– Johannesburg, Africa du Sud: Este aşteptată sosirea în ţară a unui lot de circa un milion de doze de vaccin împotriva COVID 19 de la AstraZeneca

– Tegucigalpa, Honduras: Este prevăzută sosirea primelor loturi de vaccinuri anti-COVID de la Pfizer

– Hanoi: Pasagerilor aflaţi la bordul trenurilor, autobuzelor şi ambarcaţiunilor din Taiwan li se va interzice consumul alimentelor şi băuturilor pe durata călătoriilor, începând de astăzi, pe fondul resurgenţei COVID-19

– Buenos Aires, Argentina: Intră în vigoare reducerea unor zboruri ale liniilor aeriene

– Bolivia: Anul şscolar 2020/2021 continuă cu cursuri desfăşurate exclusiv în mediul online

– Varşovia: Redeschiderea muzeelor şi a centrelor comerciale

– Tadjikistan: Redeschiderea moscheilor, după o închidere de nouă luni

– Atena: Grecia amână planurile de redeschidere a tuturor liceelor de la 1 februarie, după o nouă creştere a numărului de infecţii COVID-19; liceele din zonele roşii vor continua să organizeze cursuri la distanţă

– Cipru: Este programată o etapă de relaxare a restricţiilor luate pentru combaterea pandemiei de Covid-19

– Elveţia: Intră în vigoare carantinarea unor categorii de călători care sosesc în ţară, în special din unele ţări vecine

– Beijing, China: Lansarea unui sistem național de schimb al drepturilor de poluare

– Moscova: Posibilă ridicare a suspendării legăturilor aeriene cu Regatul Unit

– Bamako, Mali: Reluarea zborurilor comerciale ale Tombouctou (Timbuktu) după nouă luni de pauză

– Tromsoe, Norvegia: Arctic Frontiers organizează conferinţa anuală pe tema mizelor Regiunii Arctice (1 – 4 feb.)

– Hong Kong, China: Audiere în recursul împotriva deciziei de eliberare pe cauțiune pentru Jimmy Lai

– San Fernando De Henares, Spania: Noi audieri în procesul a trei persoane acuzate de susţinerea atentatelor din 2017 din Catalonia

– Beirut, Liban: Începe procesul persoanelor arestate pentru utilizarea armelor în timpul manifestărilor de Anul Nou

– Alger, Algeria: Procesul, în apel, al lui Fodil Boumala, opozant şi figură marcantă a organizaţiei de opoziţie „Hirak”

– Alger, Algeria: Procesul magnatului presei Anis Rahmani

– Johannesburg, Africa de Sud: Debutul procesului a trei persoane de origine malgaşă care sunt acuzaţi de trafic de metale preţioase

– Dublin, Irlanda: Ryanair prezintă rezultatele financiare ale trimestrului III/2020

– Tokyo: Japan Airlines și Nintendo prezintă rezultatele trimestrului III 2020

– Doha, Qatar: Cupa Mondială a Cluburilor FIFA la fotbal (1 – 11 feb.)

– Japonia: Urmează să aibă loc lansarea primului satelit de observare a Pământului al Uniunii Myanmar, în programul spațial asiatic „super constelația”

– Spațiu: Urmează să aibă loc intrarea sondei spațiale chinezești Tianwen-1 pe orbita lui Marte

– Săptămâna mondială a armoniei interconfesionale (ONU) (1-7 feb.)

– Melbourne, Australia: Tenis – turneul ATP Great Ocean Road Open (1 – 7 feb.)

– Melbourne, Australia: Tennis – turneul ATP Murray River Open (1 – 7 feb.)

Aniversări – Comemorări

– 1690: S-a născut compozitorul italian Francesco Maria Veracini (m. 1768)

– 1851: A murit scriitoarea britanică Mary Shelley, considerată drept precursoarea scrierilor ştiintifico-fantastice moderne; cunoscută mai ales pentru romanul „Frankenstein” (1818) (n. 1797) – 170 de ani

– 1860: S-a născut filologul german Gustav Weigand; în 1893 a înfiinţat, la Leipzig, Institutul pentru Studiul Limbii Române, care a fost, până la izbucnirea Primului Război Mondial, cel mai important centru ştiinţific din străinătate pentru studiul limbii române; Weigand a fost şi primul lingvist care a cercetat, la faţa locului, dialectele şi graiurile limbii române, călătorind, în anii 1887 şi 1909, în toate ţinuturile locuite de români; el a impus în lumea ştiinţifică şi folosirea denumirii de „aromân”, care a înlocuit-o pe cea limitativă de „macedonean”; membru corespondent străin al Academiei Române (1892) (m. 1930)

– 1901: S-a născut actorul american de film Clark Gable (m. 1960) – 120 de ani

– 1907: S-a născut Camargo Guarnieri, compozitor brazilian (m. 1993)

– 1909: S-a născut (în Canada) George Beverly Shea, cântăreţ american de muzică gospel, care a colaborat cu evanghelistul Billy Graham vreme de peste 60 de ani (m. 2013)

– 1913: S-a născut (la Chişinău, Rep. Moldova) violoncelistul, compozitorul şi profesorul Serafim Antropov – Manu (m. 1988)

– 1914: S-a născut actorul indian de film A. K. (Avtar Kishan) Hangal, supranumit „bunicul Bollywood-ului” (m. 2012). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 1.II.1917

– 1915: S-a născut actriţa și pictorița americană Alicia Rhett; cunoscută pentru rolul Indiei Wilkes din filmul „Pe aripile vântului” (m. 2014)

– 1921, 1/13: S-a născut Zao Wou-Ki, pictor chinez naturalizat francez, maestru al abstracţiei lirice (m. 2013) – 100 de ani

– 1922: S-a născut cântăreaţa italiană de operă (soprană) Renata Tebaldi (m. 2004)

– 1931: S-a născut Boris Elţîn, om politic rus, primul preşedinte al Federaţiei Ruse (12.VI.1991 – 31.XII.1999) şi primul conducător din istoria acestei țări ales în mod direct (m. 2007) – 90 de ani

– 1935: S-a născut Dieter Kühn, dramaturg şi eseist german (m. 2015)

– 1940: A murit Gheorghe Botezatu (cunoscut mai ales sub numele de Georges de Bothezat), inginer mecanic, matematician și om de afaceri american; contribuții de pionierat în domeniul elicopterelor; a făcut primul calcul al traiectoriei pământ-lună (n. 1882, în Basarabia)

– 1942: S-a născut actorul, scenaristul şi istoricul galez Terry Jones, membru al grupului umoristic Monty Python (m. 2020)

– 1944: A murit pictorul olandez Piet Mondrian; unul dintre întemeietorii şi teoreticienii neoplasticismului (n. 1872)

– 1945: A murit Johan Huizinga, eseist, istoric de artă şi profesor olandez (n. 1872)

– 1946: S-a născut actriţa britanică Elisabeth Sladen (m. 2011) – 75 de ani

– 1958: A murit fizicianul american Clinton Joseph Davisson; împreună cu Lester H. Germer, a descoperit, în 1927, fenomenul de difracţie a electronilor în cristale; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1937, împreună cu englezul George Paget Thomson (n. 1881)

– 1965: S-a născut actorul american Brandon Lee, fiul lui Bruce Lee (m. 1993)

– 1966: A murit actorul american de film Buster Keaton (n. 1895) – 55 de ani

– 1976: A murit fizicianul german Werner Heisenberg, unul dintre întemeietorii fizicii cuantice; Premiul Nobel pentru fizică pe 1932; membru de onoare străin al Academiei Române (1938) (n. 1901) – 45 de ani

– 1986: A murit Alva Myrdal, sociolog şi politician suedez; prima suedeză ambasador (India, 1954); a condus delegaţia Suediei la Conferinţa pentru Dezarmare de la Geneva (1961-1973); militantă pentru pace, dezarmare şi pentru soluţionarea problemelor Lumii a Treia; Premiul Nobel pentru pace pe 1982 (n. 1902) – 35 de ani

– 2007: A murit Gian-Carlo Menotti, compozitor american de origine italiană (n. 1911)

– 2012: A murit Wisława Szymborska-Włodek, poetă, eseistă, ilustratoare de carte şi traducătoare poloneză; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1996 (n. 1923)

– 2013: A murit muzicianul american Cecil Womack (n. 1947)

– 2013: A murit actorul britanic Robin Sachs (n. 1951)

– 2014: A murit Maximilian Schell, actor, producător, regizor și scenarist austriac (n. 1930)

– 2015: A murit pianistul francez de origine italiană Aldo Ciccolini (n. 1925)

– 2018: A murit Dennis Edwards, cântăreț american de muzică soul și R&B; cunoscut îndeosebi ca unul dintre soliștii vocali ai trupei „The Temptations” (n. 1943)

– 2020: A murit Leons Briedis poet, eseist, critic literar, publicist și traducător leton (n. 1949) – 1 an