Procuratura Rusiei susține condamnarea cu executare a lui Aleksei Navalnîi

Realizator: Procuratura Rusiei anunță că susține solicitarea Autorității Penitenciarelor, de a transforma condamnarea cu suspendare a dizidentului Aleksei Navalnîi în pedeapsă cu executare. Ieri au fost arestați mii de oameni la demonstrațiile în favoarea lui Navalnîi, ceea ce a tras un val de critici din partea comunității internaționale.
Reporter: Cristina Grecu – Şeful Diplomației Europene, Josep Borrell, spune că tratamentul aplicat lui Navalnîi este inacceptabil şi că în cursul vizitei sale la Moscova, din 4-6 februarie, va discuta chestiunea oficialii ruși. De asemenea, oficialul european și-a exprimat intenția de a se întâlni chiar cu Navalnîi. Secretarul american de stat Antony Blinken s-a declarat profund tulburat de reprimarea violentă a protestelor și de miile de arestări în rândul celor care cer eliberarea lui Navalnîi din închisoare. El mai spune că Guvernul Statelor Unite evaluează posibile răspunsuri la acțiunile Moscovei. În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că autoritățile ruse vor ignora comentariile secretarului american de stat. Germania cere ferm eliberare dizidentului ruse Aleksei Navalnîi. Guvernul de la Berlin a condamnat violențele împotriva protestatarilor, subliniind că cei arestați trebuie eliberați imediat. Franța consideră că se impune o măsură și mai concretă, de aceea secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune, a cerut Germaniei să renunțe la proiectul conductei de gaz NordStream II, în parteneriat cu Rusia, ca reacţie la reprimarea mișcării de opoziție conduse de Aleksei Navalnîi. Astăzi, justiția rusă a dispus plasarea în arest la domiciliu a purtătoarei de cuvânt a lui Navalnîi, dar și amendarea soției acestuia pentru că a participat la proteste. #HUN/ilixandru/sdm2

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (1 februarie)