Diana merită să trăiască

Dureri groaznice, spasme musculare, lipsa poftei de mâncare, greață, vărsături și stare de somnolență provocată de morfină… E calvarul prin care trece de luni de zile o tânără de 14 ani, diagnosticată cu o tumoră canceroasă la femur. După nenumărate ședințe de chimioterapie și o operație făcută în Italia, Diana Munteanu a scăpat de amputarea piciorului, dar boala s-a întors mai puternic, afectându-i mâna dreaptă și piciorul drept.

Zilnic, adolescenta suportă cu răbdare tratamentele dure și are nevoie urgentă de o operație pentru extirparea tumorii de la mâna dreaptă. În lipsa acestei intervenții, fata riscă să rămână fără mână și chiar să moară.

Operația poate fi făcută în străinătate, căci spitalele din România au refuzat cazul și nu i-au mai dat șanse de recuperare, iar costurile sunt foarte mari. De unde să scoată o familie modestă 45.000 de euro în foarte scurt timp? Unii dintre noi muncesc o viață întreagă și nu reușesc să strângă o astfel de sumă…

Dar Diana merită să trăiască, trebuie să iasă învingătoare și din această grea încercare! Nu o putem lăsa să se stingă sau să rămână mutilată pe viață! Împreună, prin donațiile noastre, o putem salva. Orice sumă virată în conturile Asociației „Salvează o inimă” poate transforma viitorul acestei tinere cumplit lovite de soartă. Cancerul nu trebuie să fie o sentință implacabilă, ci o ocazie de a arăta că împreună suntem mai puternici decât un diagnostic crunt, că împreună putem învinge obstacole aparent insurmontabile, că solidaritatea noastră poate face minuni acolo unde viața lasă doar deznădejde și resemnare.

Donează și tu pentru viața Dianei, fii îngerul ei salvator!

Donații se pot face:

Denumire entitate:  Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala:  31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont Euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001

CONT USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

Banca Transilvania Botosani

Vă rugăm să specificați  la detalii plată/mențiune-DIANA MUNTEANU