Mario Draghi, încrezător că poate forma guvernul

Fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a acceptat miercuri sarcina de a încerca să formeze un nou guvern în Italia, pentru a pune capăt unei crize politice de lungă durată și s-a declarat încrezător că îşi va asigura un sprijin suficient în Parlamentul de la Roma. Într-o scurtă declarație după primirea mandatului de la președintele Sergio Mattarella, dl Draghi a spus că țara se confruntă cu „un moment dificil”, generat de criza economică și de cea a coronavirusului. „Voi aştepta decizia parlamentului, expresie a voinței populare, cu mare respect„, a spus Mario Draghi. El a adăugat că speră la unitatea forțelor politice și a societății în general și se va întoarce la preşedintele Mattarella pentru a-l informa despre rezultatul discuțiilor sale./opopescu/dsirbu

REUTERS – 3 februarie