Parteneriat pentru salvarea de vieți

Program de informare și conștientizare despre donarea voluntară de celule stem hematopoietice derulat de Registrul Național al Donatorilor în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune

București, 3 februarie 2021 – Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice și Societatea Română de Radiodifuziune au încheiat un parteneriat prin care informațiile privind sistemul de donare și modul în care cei în nevoie pot beneficia de acest ajutor va ajunge mai ușor și mai prompt la pacienții care au nevoie de transplant de celule stem hematopoietice. Astfel, cele două instituții își unesc forțele în efortul de a salva vieți umane.

Parteneriatul încheiat între cele două instituții are ca scop derularea prin canalele radio a unor programe ce au ca scop informarea și conștientizarea populației din România că donarea voluntară de celule stem hematopoietice poate salva viețile bolnavilor suferinzi de cancer de sânge, precum leucemie, limfom sau mielom.

”Pentru mulți bolnavi, există speranță de vindecare prin transplantul de celule stem hematopoietice. Șansele unui pacient din România de a-și găsi un donator compatibil cresc odată cu numărul donatorilor voluntari înscriși în Registrul din România. De aceea încercăm să conștientizăm publicul larg despre importanța înscrierii în Registrul Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice și a impactului transplantului de celule stem asupra vieții pacienților”, a declarat dr. Aurora Dragomirișteanu, Director general, Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Societatea Română de Radiodifuziune, având ca misune comunicarea informațiilor relevante și de interes pentru toți  ascultătorii,  va  mediatiza  campania „Donează o șansă la viață!” prin posturile sale Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România 3 Net „Florian Pittiș” și Agenția Rador. Vor fi realizate materiale editoriale cu scopul de a transmite mesajul campaniei publicului ascultător,  iar  în final cetățenii să rezoneze prin înscrierea în Registru. Parteneriatul dintre  Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice și Societatea Română de Radiodifuziune se va derula în perioada februarie – martie 2021.

Campania „Donează o șansă la viață!” este susținută de Ministerul Sănătății în cadrul programului național de sănătate „Transplantul medular de celule stem hematopoietice de la donator neînrudit”.

Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice a devenit funcțional în aprilie 2013, iar în cei 8 ani de funcționare s-au înscris în Registru peste 75.000 donatori voluntari.

Registrul din România este interconectat cu registre internaționale din 54 de țări, ceea ce înseamnă că bolnavii cu indicație de transplant de celule stem hematopoietice de la donator neînrudit au acces și la potențiali donatori internaționali. Ponderea populației din România înscrise în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este de numai 0,3%, valoare situată mult sub media din Uniunea Europeană, care este de 10 ori mai mare (3% ). Registrul face eforturi constante de informare și de conștientizare a populației despre importanța înscrierii ca potențiali donatori, pentru că fiecare nou donator poate însemna șansa la viață pentru un pacient.