Westinghouse Electric Suedia va studia posibilitatea utilizării unui tip alternativ de combustibil nuclear la Centrala de la Kozlodui

Centrala nucleară de la Kozlodui a încheiat un contract cu Westinghouse Electric Suedia pentru elaborarea analizei de siguranţă în vederea licenţierii şi implementării unui tip alternativ de combustibil nuclear pentru Unitatea V a centralei. Prim-ministrul bulgar, Boiko Borisov, a subliniat că acesta este un nou pas pentru diversificarea energetică a Bulgariei. „Paşii pe care îi face Bulgaria în acest moment sunt geostrategici, în apărarea securităţii noastre naţionale. Construcţia reactoarelor VII şi VIII la Centrala de la Kozlodui este extrem de importantă pentru Bulgaria, deoarece noi punem preţ pe energia nucleară, care este inclusă în Acordul verde european”, a remarcat şeful Executivului de la Sofia. În prezenţa ambasadorului SUA în Bulgaria, Herro Mustafa, şi a ambasadorului Regatului Suediei la Sofia, Katarina Rangnitt, ministrul bulgar al energiei, Temenujka Petkova, a declarat că acest contract reprezintă îndeplinirea unui angajament, iar procesul de diversificare completă a livărilor de combustibil nuclear proaspăt devine ireversibil pentru Bulgaria.
Potrivit vicepreşedintelui şi director general al Westinghouse Electric Suedia, Aziz Dag, contractul este o condiţie prealabilă pentru următorii paşi în aprovizionarea cu combustibil nuclear. Ambasadorul Herro Mustafa a afirmat că semnarea documentului încununează cu succes anii de muncă spre următorul nivel de diversificare. Ambasadorul Katarina Rangnitt a menţionat că acest contract va fi benefic nu numai pentru cele două companii, ci şi pentru Bulgaria şi Suedia./ddaniela/sdm2

(www.bnr.bg – 5 februarie)