În Poiana Brașov a fost înregistrat un număr record de accidentări

În Poiana Brașov a fost înregistrat un număr record de accidentări. Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină în 17 cazuri de accidente în urma practicării sporturilor de iarnă sau a plimbărilor. Dintre acestea, șase persoane au ajuns la spital pentru investigaţii suplimentare, în contextul în care în două dintre cazuri a fost vorba de turişti echipaţi nepotrivit. Salvatorii montani le recomandă celor care doresc să se plimbe pe traseele montane să se asigure că dispun de echipament adecvat şi de încălţări specifice pentru munte, iar schiorilor să manifeste prudență și să reducă viteza. De la începutul sezonului de schi, salvatorii au intervenit de 270 de ori pentru persoane care au suferit accidentări, s-au rătăcit sau au avut nevoie de ajutor pentru a coborî de pe munte./avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 februarie