Peste 80.000 de doze din prima tranşă de vaccin anti-COVID produs de compania AstraZeneca vor fi distribuite în cursul acestei zile către centrele regionale din Cluj, Craiova, Iaşi şi Timişoara. Transportul va fi asigurat terestru, cu autospecialele Ministerului Apărării Naţionale, în condiţii optime de siguranţă şi cu respectarea lanţului de frig, la o temperatură cuprinsă între 2 şi 8 grade Celsius. Serul de la AstraZeneca este cel de-al treilea aprobat la nivelul Uniunii Europene, iar în România, programările la vaccinarea cu acest produs se vor putea face de miercuri, 10 februarie. La noi în ţară, vaccinul AstraZeneca se va administra doar persoanelor care au între 18 şi 55 de ani, în două doze, la distanţă de opt săptămâni. Potrivit producătorilor, serul are o eficacitate de peste 70% după prima doză./mnecula/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 februarie