Raluca, soția lui Walter Zenga: „Numele lui a devenit o rampă de lansare pentru a câștiga notorietate”

Raluca Rebedea își apără soțul, Walter Zenga, de atacurile primite la Big Brother Vip, în Italia. De fapt, Walter Zenga a fost acuzat de fiul său Andrea Zenga, închis în casa Big Brother Vip, că este un tată absent, dar Raluca Rebedea îl apără: „Numele lui mi se pare că a devenit o rampă de lansare pentru a câștiga notorietate”.
În relația dintre Walter Zenga și fiul său Andrea Zenga, unul dintre protagoniștii Big Brother Vip, au intervenit mulți, fiind criticat în emisiuni TV și pe rețelele de socializare: „Numele său mi se pare că a devenit o rampă de lansare pentru a obține notorietate. El nu este tatăl rău pe care l-au descris. Cu cei doi copii ai noștri a fost întotdeauna prezent, tandru și grijuliu cum puțini tați sunt. Înțeleg că, pentru cei care nu trăiesc împreună cu noi, este dificil să aibă imaginea reală a frumoasei familii care suntem”, a spus Raluca Rebedea într-un interviu pentru săptămânalul „Nuovo”.
Așa cum explică Raluca Rebedea, Walter Zenga a făcut tot posibilul pentru a-și vedea copiii: „Îmi amintesc foarte bine de numeroasele invitații pe care soțul meu le-a adresat fiilor săi întotdeauna, oriunde am trăit, în Serbia, în Turcia și aici în Dubai. Știu foarte bine că nu erau călătorii ușoare pentru copii, dar Walter trebuia să fie prezent la meciuri și la antrenamente. Să îi chemăm la noi era cel mai simplu mod de a petrece timp împreună. De multe ori invitațiile lui erau refuzate, cu alte ocazii Walter se izbea de un zid al tăcerii”.
Este posibil ca alte persoane să fi intervenit în relația dintre Walter Zenga și copiii săi: „Pot depune mărturie că Walter, de-a lungul anilor, a încercat întotdeauna să mențină o relație afectuoasă cu fiii săi. Ori de câte ori era în Italia, îi contacta pentru a lua cina și a-i întâlni, dar nu a obținut întotdeauna rezultatele pe care le spera. Dacă ideile mamei și ale celui de-al doilea soț au influențat sau nu în alegerile lui Andrea și ale lui Nicolò, nu pot să știu”, a concluzionat Raluca, soția antrenorului Walter Zenga./oavram
https://www.ilmessaggero.it

Traducerea: Oana Avram