Casa Albă vizează consolidarea relaţiilor economice şi comerciale cu Brazilia

Administraţia Biden urmăreşte îndeaproape evoluţiile din Brazilia cu privire la drepturile omului şi climă, însă intenţionează să îşi consolideze relaţiile economice şi comerciale cu statul sud-american, a declarat, luni, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki. Administraţia preşedintelui democrat, Joe Biden, a anunţat, pe 5 februarie, alocarea unor fonduri de încă 1,5 milioane de dolari de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională, pentru a sprijini răspunsul de urgenţă al Braziliei a COVID-19, a declarat Psaki, în cadrul unei informări de presă, la Casa Albă. „Aşa cum se întâmplă în multe dintre relaţiile noastre, căutăm oportunităţi pentru a colabora în chestiuni de interes naţional comun şi, evident, există o relaţie economică puternică, însă ne vom manifesta rezervele în domeniile în care nu suntem de acord, fie că este vorba de climă, de drepturile omului sau altele”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe./mbrotacel/gpodea

REUTERS – 8 februarie